Articol de GSP - Publicat luni, 09 ianuarie 2023 18:34 / Actualizat luni, 09 ianuarie 2023 19:00
Joao Felix (23 de ani) va fi împrumutat de Atletico Madrid la Chelsea până în vara acestui an.
Portughezul a fost la mare căutare în această iarnă. Manchester United și Arsenal l-au dorit, dar Chelsea a câștigat cursa și a ajuns la o înțelegere verbală cu Atletico Madrid, potrivit The Athletic.
Joao Felix va fi împrumutat de Atletico la Chelsea
Pentru împrumutul pe 6 luni al lui Felix, Chelsea îi va plăti lui Atletico 11 milioane de euro. Tocmai din cauza sumei, spaniolii au refuzat ofertele propuse de Arsenal și Manchester United. „Tunarii” și „diavolii” nu au fost dispuși să ofere atât de mult pentru un împrumut pe 6 luni.
Adus în 2019 de Atletico de la Benfica, pentru 127 de milioane de euro, Felix nu a impresionat pe Metropolitano. Al patrulea cel mai scump jucător din istorie a marcat 34 de goluri în 131 de meciuri la Atletico, în toate competițiile.
Chelsea caută întăriri în atac în această perioadă, londonezii suferind din plin în acest compartiment. Au marcat doar 3 goluri în ultimele 8 meciuri. Concurentul lui Joao Felix pe post va fi Kai Havertz, titular pe poziția de „vârf” în mandatul lui Graham Potter. Și Pierre-Emerick Aubameyang ar fi o soluție, dar antrenorul englez apelează rar la serviciile sale.
Chelsea are un sezon modest până acum. A fost eliminată în turul 3 din Cupa Angliei și în Cupa Ligii, iar în Premier League este pe locul 10 după 17 etape. Londonezii sunt calificați în optimile Champions League, unde vor juca împotriva Borussiei Dortmund.
50 de milioane de euroeste cota lui Joao Felix, potrivit transfermarkt.com. În septembrie 2019, era evaluat la 100 de milioane de euro
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Antrenorul plecat după Mondial este noul selecționer al Portugaliei!