INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Accidentare groaznică pentru Joe Gomez, fundașul lui Liverpool: poate rata și EURO de anul viitor! Criză defensivă pentru Klopp!

Joe Gomez, în roșu, în duel cu Kevin de Bruyne, foto: Guliver/gettyimage
Joe Gomez, în roșu, în duel cu Kevin de Bruyne, foto: Guliver/gettyimage

Articol de GSP - Publicat joi, 12 noiembrie 2020 10:23 / Actualizat joi, 12 noiembrie 2020 12:36

Joe Gomez (23 de ani), fundașul lui Liverpool, a suferit o accidentare gravă la genunchi în cantonamentul Angliei și s-ar putea să rateze restul sezonului competițional și Campionatul European din vara viitoare.

Selecționata antrenată de Gareth Southgate va disputa astăzi un amical cu Irlanda, pe Wembley, iar Gomez a suferit accidentarea la antrenamentul oficial dinaintea partidei, conform publicației Sportsmail.

Joe Gomez ar putea fi indisponibil pentru restul sezonului, iar acesta ar putea rata turneul final de anul viitor. În vara lui 2018, fundașul englez a ratat Campionatul Mondial din Rusia, tot din cauza unei accidentări.

Nu era nimeni în jurul lui Joe Gomez când s-a accidentat

„A dat o pasă sau a făcut o mișcare greșită și a căzut pe teren când nimeni nu era în jurul său. În calitate de jucător, știi când ceva este în neregulă. Nu este ușor să vezi cum un coechipier suferă și nu a fost ușor nici pentru colegii mei." a declarat Nick Pope, portarul lui Burnley.

40 milioane de euroeste cota de piață a lui Joe Gomez, conform Transfermarkt

„Nu pot să vă spun cât de grav este pentru că încă nu s-au terminat investigațiile. A fost cumplit să văd cum suferă și mai ales că nu a fost nimeni în jurul său când s-a accidentat", a declarat Gareth Southgate.

A 4-a accidentare importantă din defensiva lui Liverpool

Formația antrenată de Jurgen Klopp trece printr-o criză defensivă. Primul care a devenit indisponibil a fost Virgil van Dijk, cacre va rata restul sezonului din cauza unei accidentări la genunchi suferită în Merseyside Derby. 

Unul dintre cei mai buni fundași dreapta din lume, Trent Alexander-Arnold, va lipsi în următoarele patru săptămâni, din cauza unei întinderi musculare la gambă, iar Fabinho, improvizația lui Klopp pentru postul de fundaș central, s-a accidentat în etapa a 2-a din Liga Campionilor, contra celor de la Midtjylland.

Joe Gomez ar fi fost crucial pentru defensiva cormoranilor în următoarele luni, dar planurile lui Jurgen Klopp au fost date peste cap, iar tehnicianul va trebui să găsească soluții pentru a acoperi postul de fundaș central, cel puțin până în perioada de transferuri din iarnă.

Ai grijă să porți corect masca de protecție! Ce nu trebuie să faci atunci când o utilizezi

Citește și alte știri din Premier League: 

MANCHESTER CITY. Guardiola, în război cu Premier League: „E un dezastru! Aici credem toți că suntem speciali”

Jose Mourinho, înțepătură pentru fosta sa echipă după golul lui Gareth Bale: „Când voi avea 5 minute, o să mă uit pe site-ul lui Real Madrid”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Atenție!” » Internaționalul român, așteptat să semneze! S-a dat alerta
Stranieri
„Atenție!” » Internaționalul român, așteptat să semneze! S-a dat alerta
Forfait! Simona Halep a anunțat că se retrage de la două turnee
Tenis
Forfait! Simona Halep a anunțat că se retrage de la două turnee
„Dumnezeu cu mila! M-am dus în groapă” » „Gaură” de 15 milioane de euro pentru patronul din Superliga
Superliga
„Dumnezeu cu mila! M-am dus în groapă” » „Gaură” de 15 milioane de euro pentru patronul din Superliga

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează