INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ACCIDENT

John Arne Riise, fostul fotbalist al lui Liverpool, și fiica lui, internați, după un accident de mașină

Articol de - Publicat miercuri, 08 aprilie 2020 12:01

Momente de spaimă în familia Riise. John Arne (39 de ani) a fost implicat, azi-noapte, într-un accident rutier, mașina pe care o conducea fostul apărător al lui Liverpool intrând într-un parapet de pe maginea șoselei.

Evenimentul nefericit s-a produs pe drumul către Alesund, iar în vehicul se afla și Ariana, fata în vârstă de 19 ani a norvegianului. Poliția a anunțat că ambii au ieșit conștienți, însă au fost transportați la spital, unde se află și în prezent. 

„Ceva a apărut brusc pe șosea, John a tras brusc de volan către stânga și a derapat", a povestit impresarul Erland Bakke, pentru ziarul Dagbladet.

„Sunt în stare bună"

Sindre Molnes, un agent venit la fața locului, a explicat că „avem o idee despre ce s-a întâmplat, dar va trebui să îi audiem pe cei implicați. Nu a fost implicată decât o mașină, două persoane au suferit răni, dar sunt în stare bună, sub supraveghere medicală. Pagubele urmează a fi estimate".

John Arne Riise, fostul fotbalist al lui Liverpool, și fiica lui, internați, după un accident de mașină

Ariana, fiica lui Riise

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Dezvăluiri din vestiarul lui AC Milan: „Când am intrat prima dată în vestiar, Ronaldo mi-a dat o revistă Playboy”

FIFA ia mai multe decizii importante » Reguli la transferuri adaptate la pandemie. Cum se schimbă fotbalul mondial

Citește și:
La câteva ore după FCSB - Fenerbahce, Mihai Stoica vine cu vești groaznice: „Va suferi o intervenţie chirurgicală!”
Superliga
La câteva ore după FCSB - Fenerbahce, Mihai Stoica vine cu vești groaznice: „Va suferi o intervenţie chirurgicală!”
Ce s-a întâmplat imediat după FCSB - Fenerbahce » Gesturile care nu s-au văzut la TV
Europa League
Ce s-a întâmplat imediat după FCSB - Fenerbahce » Gesturile care nu s-au văzut la TV
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
Tenis
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
Ștefan Târnovanu se ia de ultrașii din Peluza Nord: „Banner la mișto” + Reacție după ce Becali l-a scos din poartă: „Domnul patron a venit la bază...”
Europa League
Ștefan Târnovanu se ia de ultrașii din Peluza Nord: „Banner la mișto” + Reacție după ce Becali l-a scos din poartă: „Domnul patron a venit la bază...”
FOTO Brand de mare succes în comunism revine pe piață
Profit.ro
FOTO Brand de mare succes în comunism revine pe piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close