INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANTRENORI

Saudiții și-au stabilit selecționerul: antrenorul lui Fenerbahce! » Turcii se gândesc din nou la Mircea Lucescu

Articol de - Publicat miercuri, 07 iunie 2023 20:00 / Actualizat miercuri, 07 iunie 2023 20:40

Jorge Jesus, 68 de ani, se va despărți de Fenerbahce după un singur sezon și are acord cu federația de la Riad. Va semna un contract pe trei ani și va fi selecționerul Arabiei Saudite. Rămas fără antrenor, clubul din Istanbul nu a renunțat la planul de a-l aduce pe Lucescu.

În vara lui 2022, patronul lui Fenerbahce, Ali Koc, i-a oferit lui Mircea Lucescu postul de antrenor, dar acesta a refuzat, continuând la Dinamo Kiev. Și portughezul Jorge Jesus, în vârstă de 68 de ani, a devenit noul tehnician al echipei din Istanbul.

Jorge Jesus mai are finala Cupei cu Fenerbahce. Apoi, pleacă la Riad

Atunci, Jesus a semnat un contract valabil doar un sezon. Și, pe 30 iunie, va părăsi clubul galben-albastru. Locul 2 în Super Lig, la opt puncte de campioana Galatasaray, eliminat în „optimile” Europa League, lusitanul va avea duminică ultima partidă la Fenerbahce, finala Cupei Turciei, împotriva lui Bașakșehir. Apoi, se va despărți de „canari”.

Viitorul lui Jesus e deja decis. Jurnalul saudit Arriadiyah a anunțat că portughezul a ajuns la un acord cu federația de la Riad și va semna un contract pe trei ani. Va fi selecționerul Arabiei Saudite.

Mircea Lucescu, șocat de ce a pățit echipa lui la Istanbul: „Doi jucători vor fi operați la Barcelona”
DINAMO KIEV
Mircea Lucescu, șocat de ce a pățit echipa lui la Istanbul: „Doi jucători vor fi operați la Barcelona”

Jorge Jesus a fost și pe lista naționalei Braziliei

După Mondialul din Qatar, Herve Renard a renunțat la postul de selecționer al naționalei verzi, Saad Al-Shehri a fost numit ca interimar. Și, din această vară, va fi înlocuit de Jesus. 

Acesta din urmă a fost și pe lista președintelui forului brazilian, Ednaldo Rodrigues, dar nu era printre favoriți. Ar fi trebuit să refuze prea mulți tehnicieni pentru a i se oferi lui ocazia de a pregăti Selecao.

Mircea Lucescu e dorit cu orice preț de un club european!
UCRAINA
Mircea Lucescu e dorit cu orice preț de un club european!

Mircea Lucescu, antrenor ori director tehnic la Fenerbahce? Sau alege tot Dinamo Kiev?

Cine îl înlocuiește pe Jesus la Fenerbahce? Președintele Koc are mai multe variante. Una dintre ele, tot Mircea Lucescu, inclusiv ca director tehnic (cu Volkan Demirel pe bancă). Dar și acum e posibil ca Luce să dea un răspuns negativ. 

În vârstă de 78 de ani (îi împlinește pe 29 iulie), antrenorul ar putea alege încă o dată să rămână la Dinamo Kiev.

Citește și alte știri din fotbalul internațional: 

Un fost star al lui Manchester United a negociat tête-à-tête cu Petrescu » Un singur detaliu de rezolvat până la semnătură

Juventus pregătește 8 milioane de euro pentru jucătorul lui Real Madrid

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează