Articol de Cezar Titor - Publicat luni, 27 mai 2024 12:25 / Actualizat luni, 27 mai 2024 12:35
Giovanni Becali (71 ani), impresar de meserie, a oferit detalii din culisele prezenței lui Jose Mourinho la meciul de retragere al Generației de Aur, dezvăluind și ce oferte are lusitanul, fără angajament în acest moment.
Acesta s-a arătat dezamăgit de faptul că discursul lui Jose din vestiarul legendelor României nu a fost înregistrat, fiind unul de-a dreptul emoționant, dar și că fostul antrenor de la Real Madrid, Chelsea sau Manchester United este dorit în Turcia și Arabia Saudită.
Giovanni Becali: „Mourinho are oferte de la Fenerbahce și din Arabia Saudită”
„Este un om simplu, eu mă cunosc de 27 ani cu el, m-am întâlnit de mai multe ori cu Jose. Nu știe unde să semneze, are ofertă de la Fenerbahce, de 14-15 milioane. Vrea un contract pe un singur sezon. Arabii îl vor și ei, însă a zis că poate veni sezonul viitor. L-au chemat de trei ori, însă a spus că îi trebuie echipă. Cam asta e situația lui Mourinho”, a dezvăluit Giovanni, conform fanatik.
Legendarul tehnician s-a despărțit de Roma pe data de 16 ianuarie, fiind fără contract de atunci. I-a pregătit pe „giallorossi” timp de doi ani și jumătate.
GALERIE FOTO. Cele mai tari imagini cu Jose Mourinho de pe Arena Națională
Mourinho, discurs emoționant în vestiarul celui mai mare stadion din țară
Mourinho i-a emoționat pe componenții Generației de Aur, după cum spune Giovanni, omul care l-a adus pe lusitan la București: „Întrebați-l pe Răducioiu de un speech al lui Mourinho.
A vorbit timp de 10 minute, transmițându-le că e mândru să ia parte la meciul unei generații care ar fi meritat mult mai mult. Răducioiu mai avea puțin și plângea, i-a numit mari campioni. Îmi pare rău că nu a înregistrat nimeni. Era memorabil, ce a putut spune un antrenor încă tânăr.”