INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CREMONESE - AS ROMA 2-1

Jose Mourinho, un car de nervi după ce a fost eliminat în înfrângerea cu Cremonese: „Am fost tratat într-un mod incalificabil de arbitrul de rezervă!”

Jose Mourinho (60 de ani), antrenorul celor de la AS Roma, a fost eliminat în minutul 46 al meciului pierdut de trupa din capitala Italiei, scor 1-2, pe terenul lui Cremonese, în runda cu numărul 24 din Serie A. 
Foto: Imago
Jose Mourinho (60 de ani), antrenorul celor de la AS Roma, a fost eliminat în minutul 46 al meciului pierdut de trupa din capitala Italiei, scor 1-2, pe terenul lui Cremonese, în runda cu numărul 24 din Serie A. Foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 01 martie 2023 10:19 / Actualizat miercuri, 01 martie 2023 11:22

Jose Mourinho (60 de ani), antrenorul lui AS Roma, a fost eliminat în minutul 46 al meciului pierdut de trupa din capitala Italiei, scor 1-2, pe terenul lui Cremonese, în runda cu numărul 24 din Serie A. 

Gazeta Sporturilor a intrat în posesia mai multor însemnări ale lui Dan Petrescu: „Nu avem VAR, deci fiți inteligenți!”
CFR CLUJ
Gazeta Sporturilor a intrat în posesia mai multor însemnări ale lui Dan Petrescu: „Nu avem VAR, deci fiți inteligenți!”

Jose Mourinho, eliminat în Cremonese - AS Roma 2-1

Tehnicianul portughez al galben-roșiilor a văzut cartonașul roșu chiar în primele secunde ale reprizei a doua, la scorul de 1-0 pentru formația gazdă. Jose Mourinho a protestat vehement, nemulțumit fiind de o decizie luată de „centralul” partidei, Marco Piccinini, care nu a acordat un fault la Marash Kumbulla, unul dintre stoperii echipei pregătite de tehnicianul lusitan. 

În acel moment, Jose Mourinho a „explodat”. Acesta a protestat împotriva lui Marco Serra, al patrulea oficial, care nu i-ar fi atras atenția lui Piccinini asupra faultului. „Centralul” a venit la marginea terenului și a avut un scurt schimb de replici cu Jose Mourinho. Antrenorul celor de la AS Roma a continuat să protesteze și a arătat spre al patrulea oficial, spunând „E vina lui, el a greșit!” 

Marco Piccinini i-a arătat cartonaș roșu lui Jose Mourinho, care a urmărit restul reprizei a doua din tribune. Portughezul nu va sta pe banca lui AS Roma etapa viitoare. AS Roma primește duminică, pe teren propriu, vizita lui Juventus, într-o partidă din etapa cu numărul 25 din Serie A. 

Jose Mourinho, furios după Cremonese - AS Roma 2-1: „Am fost tratat într-un mod incalificabil!” 

„Sunt un tip temperamental, dar, cu siguranță, nu sunt nebun. Am reacționat așa pentru că ceva s-a petrecut. Vreau să știu dacă mă pot apăra pe căi legale sau nu, pentru că nu pot sa mă împac cu gândul că nu voi putea sta pe bancă weekend-ul viitor, în timp ce domnul Serra va arbitra, chiar și în campionatul din tineret. 

Nu vreau să mă gândesc sau să spun că el este din Torino și a vrut ca eu să nu stau pe bancă la AS Roma - Juventus. Am fost tratat într-un mod incalificabil!”, a declarat Jose Mourinho, potrivit Corriere dello Sport. 

Jose Mourinho a continuat tirada la adresa arbitrului de rezervă. Portughezul a dat de înțeles că al patrulea oficial l-ar fi ironizat, spunându-i să se ducă acasă. 

„După fluierul final, am mers la cabine și i-am cerut lui Serra să recunoască ce mi-a zis. Mi-a zis să mă duc acasă. A zis că nu-și aduce aminte, dar e un mincinos. Nu știu dacă există filmări cu momentul, dar sper ca observatorii, care sunt mereu atenți, au înregistrat totul. 

Poate că, într-o bună zi, Serra va deveni la fel de bun ca Rocchi (n.r. - Gianluca), Collina (n.r. - Pierluigi) sau Rosetti (n.r. - Roberto), dar el va primi din partea mea același respect pe care mi l-a arătat mie”, a mai spus Mou.

VIDEO. Rezumat: Cremonese - AS Roma 2-1

Citește și: 

Tensiune maximă în Juventus - FC Torino » Antrenorul și jucătorul său, aproape de bătaie: „În 6 luni, n-am putut să-l fac fotbalist”

Ironia lui Karim Benzema, după ce Lionel Messi a fost ales cel mai bun jucător al lumii la gala FIFA: „Noapte bună”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează