Articol de GSP - Publicat vineri, 25 octombrie 2019 12:15
Real Madrid nu trece printr-o perioadă tocmai bună, în special în relația cu suporterii, care sunt nemulțumiți de prestația echipei.
Și conducerea are așteptări mai mari, motiv pentru care se dorește o schimbare la nivelul băncii tehnice.
Zinedine Zidane (47 de ani) ar putea fi înlăturat de la echipă, iar cel care așteaptă „la colț” este Jose Mourinho (56 de ani), fost antrenor al „galacticilor” în perioada 2010-2013.
Portughezul a refuzat-o pe Borussia Dortmund și are bagajul făcut pentru Madrid. Acesta și-a ales și staff-ul tehnic și doar așteaptă o ofertă din partea Realului, potrivit publicației spaniole AS.
După despărțirea de Manchester United, în 2018, Jose Mourinho a devenit analist în cadrul unor televiziuni, dar s-a plâns că această meserie este mai dificilă decât își imagina și vrea să revină pe bancă.
3 trofeea câștigat Jose Mourinho alături de Real Madrid: un titlu de campion (2012), o Cupă (2011) și o Supercupă a Spaniei (2013)