INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Primii jucători care o vor părăsi pe Liverpool odată cu Jurgen Klopp » Clubul a făcut oficial anunțul

Joel Matip, Virgil Van Dijk, Thiago Alcantara și Andrew Robertson / Foto: Imago
Joel Matip, Virgil Van Dijk, Thiago Alcantara și Andrew Robertson / Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 17 mai 2024 11:13 / Actualizat vineri, 17 mai 2024 11:55

Joel Matip (32 de ani) și Thiago Alcantara (33 de ani) o vor părăsi pe Liverpool la finalul acestei stagiuni. Celor doi fotbaliști le expiră contractul la finalul lunii iunie, iar clubul a anunțat oficial că cei doi jucători vor părăsi tabăra „cormoranilor”.

Matip nu a bifat niciun minut în acest an, ultimul meci al camerunezului fiind victoria de pe Anfield cu Fulham, scor 4-3, din 3 decembrie 2023. Matip a suferit atunci o accidentare la genunchi, care l-a făcut indisponibil pentru tot restul sezonului.

Chinuit de asemenea de accidentări, Thiago a bifat doar 6 minute de joc în acest sezon, în înfrângerea de pe Emirates cu Arsenal, scor 1-3, din 4 februarie.

Circul Ghencea revine » FCSB a făcut cerere ca să închirieze stadionul Steaua, dar are o piedică neașteptată + GSP îți prezintă toate detaliile
GHENCEA
Circul Ghencea revine » FCSB a făcut cerere ca să închirieze stadionul Steaua, dar are o piedică neașteptată + GSP îți prezintă toate detaliile

Joel Matip o părăsește pe Liverpool după 8 sezoane pe Anfield

Joel Matip o părăsește pe Liverpool după 8 sezoane petrecute pe Anfield, timp în care a cucerit 7 trofee în tricoul „cormoranilor”.

Sosit gratis de la Schalke la Liverpool în vara anului 2016, Matip a câștigat sub comanda lui Jurgen Klopp trofeul Champions League în 2019, Premier League în 2020, Supercupa Europei în 2020, Cupa Angliei în 2022, Cupa Ligii Angliei în 2022 și 2024 și Supercupa Angliei în 2023.

Liverpool a anunțat astăzi oficial despărțirea de Joel Matip, prin intermediul rețelelor de socializare: „Joel Matip o va părăsi pe Liverpool în această vară după 8 sezoane, timp în care a ajutat clubul în cele mai importante momente din această eră. Mulțumim pentru tot, Joel!”

Thiago Alcantara pleacă de pe Anfield după doar 4 sezoane

Thiago a fost transferat de Liverpool de la Bayern Munchen în vara anului 2020, pentru suma de 22 de milioane de euro. Mijlocașul spaniol a cucerit doar trei trofee în tricoul „cormoranilor”, Cupa Angliei și Cupa Ligii în 2022 și Supercupa Angliei în 2023.

„Thiago Alcantara o va părăsi pe Liverpool în această vară, odată cu expirarea contractului său. Un jucător cu adevărat special, mulțumim pentru tot, Thiago!”, a fost comunicatul clubului.

De-a lungul carierei, Thiago a mai evoluat pentru Bayern Munchen, alături de care a cucerit 17 trofee, printre care 7 titluri în Bundesliga și o dată Champions League, și pentru Barcelona, fiind produs al academiei „La Masia”. În tricoul Barcelonei, Thiago a câștigat 12 trofee, printre care 4 titluri în Spania.

Jurgen Klopp, un singur meci până la despărțirea de Liverpool

Jurgen Klopp (56 de ani) mai are un singur meci pe banca lui Liverpool, duminică, când „cormoranii” vor primi pe Anfield vizita celor de la Wolverhampton, în ultima etapă a acestui sezon.

Și secundul lui Klopp, Pep Lijnders (41 de ani) o va părăsi pe Liverpool în această vară și o va prelua pe Red Bull Salzburg, club aflat pe locul secund în Bundesliga austriacă.

Lijnders lucrează la Liverpool din anul 2014, şi i-a fost alături lui Jurgen Klopp pe aproape întreaga perioadă a mandatului acestuia la „cormorani”, cu excepţia perioadei ianuarie – iunie 2018, atunci când a lucrat ca antrenor principal la formaţia olandeză NEC Nijmegen.

VIDEO. Eveniment la Muzeul Fotbalului din București. Robbie Fowler, legenda lui Liverpool, s-a întâlnit cu fanii și a dat autografe

Citește și alte știri:

Drăgușin l-a impresionat » Postarea unui internațional englez după Tottenham - Manchester City
TOTTENHAM
Drăgușin l-a impresionat » Postarea unui internațional englez după Tottenham - Manchester City
Pierdere importantă pentru Pep Guardiola. Diagnosticul care-l scoate din cărți pe Ederson
MANCHESTER CITY
Pierdere importantă pentru Pep Guardiola. Diagnosticul care-l scoate din cărți pe Ederson
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează