Articol de Adrian Duţă - Publicat luni, 11 decembrie 2023 14:55 / Actualizat luni, 11 decembrie 2023 15:36
Karim Benzema (35 de ani), atacantul lui Al Ittihad, a fost provocat să își alcătuiască echipa ideală.
Atacantul francez a acceptat propunerea departamentului social media de la Al Ittihad și a alcătuit un prim 11 ideal. I-a omis pe Cristiano Ronaldo, fostul lui coechipier, și pe Lionel Messi, fostul adversar, jucători care au împreună 13 Baloane de Aur.
Karim Benzema și-a făcut echipa ideală
Benzema s-a inclus și pe el în echipă. Formează o linie de atac cu Ronaldo Nazario, o formulă de vis de altfel. În poartă l-a băgat pe Manuel Neuer, rival în Champions League în epicele Bayern - Real Madrid.
Fundalul dreapta este Dani Alves, pe care l-a înfruntat în El Clasico, iar în centrul apărării a ales doi foști coechipieri de la Real Madrid, pe Sergio Ramos și Pepe. Fundașul stânga este tot un fost coleg, Marcelo. Benzema l-a ales și pe Zinedine Zidane, idolul lui din fotbal, pe care l-a băgat pe postul de mijlocaș dreapta.
Milocașul stânga preferat de Benzema este Ronaldinho, fostul mare fotbalist de la Barcelona. Karim a ales și doi mijlocași centrali francezi, pe Makelele și Paul Pogba, ultimul fiind o apariție surprinzătoare pe lista Balonului de Aur 2022.
Echipa ideală a lui Karim Benzema: Neuer - D. Alves, Pepe, S. Ramos, Marcelo - Zidane, Makelele, Pogba, Ronaldinho - Benzema, Ronaldo Nazario
تعرف على تشكيلة احلام الاسطورة بنزيما 🟡⚫️#النمور_في_المونديال#TigersInCWC pic.twitter.com/HVPjPLMOaG
— نادي الاتحاد السعودي (@ittihad) December 10, 2023