Articol de Sergiu Alexandru - Publicat duminica, 04 iunie 2023 21:27 / Actualizat duminica, 04 iunie 2023 21:45
Atacantul francez Karim Benzema (35 de ani) a jucat astăzi ultimul meci pentru Real Madrid, în egalul cu Atlhetic Bilbao, 1-1. Urmează să semneze cu Al Ittihad, în Arabia Saudită, pentru 200 de milioane de euro salariu anual!
Ultima etapă din La Liga a însemnat despărțirea lui Benzema de Real Madrid și de „Santiago Bernabeu”, după 14 ani.
Karim Benzema, la ultimul meci pentru Real Madrid
Atacantul care va pleca în Arabia Saudită a fost titular pentru Real Madrid și a fost schimbat în minutul 74, după ce cu două minute înainte marcase din penalty, pentru 1-1. Egalul i-a ajutat pe madrileni să nu piardă locul doi, amenințat de Atletico.
În momentul când a fost schimbat cu Modric, Benzema a fost aplaudat în picioare de toți de 80.000 de fani prezenți pe „Bernabeu”, care i-au mulțumit pentru prestațiile din cele 14 sezoane. Karim i-a aplaudat la rându-i, iar imaginile au fost emoționante. Atacantul s-a îmbrățișat cu Ancelotti și a dat mâna cu toți jucătorii de pe bancă.
👏👏👏👏👏👏👏👏👏
— LaLiga (@LaLiga) June 4, 2023
🤍✨ Nosotros también nos ponemos de pie para despedir 𝗔 𝗨𝗡𝗔 𝗟𝗘𝗬𝗘𝗡𝗗𝗔 del @realmadrid y de #LaLigaHistory.
🔝 @Benzema 🔝#RealMadridAthletic#LaLigaSantander#LaLigaHighlights pic.twitter.com/73xN6yoWah
Ce înseamnă Karim Benzema pentru Real Madrid:
- A venit la Real în 2009, de la Lyon, pentru 35 de milioane de euro;
- A fost un fotbalist fundamental al Realului în ultimele 14 sezoane, reușind să câștige 25 de trofee cu gruparea blanco;
- Actualul Balon de Aur are în palmares 5 Ligi ale Campionilor, 5 Campionate Mondiale ale Cluburilor, 4 Supercupe ale Europe, 4 titluri, 3 Cupe ale Regelui și 4 Supercupe ale Spaniei;
- Karim ocupă locul 5 în topul fotbaliștilor cu cele mai multe prezențe pentru Real (648) și locul doi în ierarhia golgheterilor all-time (354 de goluri).
Karim Benzema merge în Arabia Saudită să finalizeze negocierile cu Al Ittihad
Specialistul în mercato Fabrizio Romano a dezvăluit detalii de la negocierile dintre Benzema și Al Ittihad.
„Karim a fost invitat în Arabia Saudită săptămână viitoare pentru a pune la punct mutarea la Al Ittihad. Dacă totul decurge conform planului, prezentarea oficială va fi făcută de luni încolo, posibil miercuri”, a scris pe Twitter.
Citește și:
Zlatan Ibrahimovic nu se lasă: pleacă la o echipă cu antrenor mai tânăr decât el!
![Dan Petrescu, invidios pe rivali: „FCSB cumpără pe bandă rulantă toți jucătorii buni din România” » Ce a spus despre succesul de la PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/1bc86ff7-b490-40e6-acee-f428f4c14217.jpg?width=195&height=130)
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
![Spaniolii scriu din nou despre transferul lui Andrei Rațiu la Barcelona » Cât vor să achite catalanii pentru el + Ce alte cluburi îl mai urmăresc](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/08022025/b3f3a977-9f16-4dec-bcbf-9bc76b76bfd9.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul