Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat luni, 20 noiembrie 2023 22:05 / Actualizat marti, 21 noiembrie 2023 00:41
Mijlocașul Koke (31 de ani) a declarat că Antoine Griezmann (32 de ani) s-ar fi clasat mai sus în cursa pentru Balonul de Aur dacă nu ar fi jucat la Atletico Madrid.
Antoine Griezmann, atacantul lui Atletico Madrid, s-a clasat pe locul 21 în clasamentul pentru Blonul de Aur. Trofeul a fost câștigat de Lionel Messi, care se află la a opta distincție, iar podiumul a fost completat de Erling Haaland Și Kylian Mbappe.
Koke, mjlocaș și căpitan la Atletico Madrid, este de părere că Antoine Griezmann este încurcat în cursa pentru trofeul individual de faptul că evoluează pentru Atletico Madrid, un club important, dar care nu beneficiază de o expunere foarte mare.
Spaniolul crede că Griezmann are cifre foarte bune atât la Atletico Madrid, cât și în naționala Franței și ar fi meritat un loc mai bun în această ierarhie.
Koke acuză: „Griezmann nu e mai sus la Balonul de Aur pentru că joacă la Atletico Madrid!”
„Cred că Antoine Griezmann nu a obținut un loc mai bun pentru că joacă la Atletico Madrid.
Cu Franța are toată expunerea de care are nevoie, a jucat în două finale ale Cupei Mondiale, a câștigat una (2018) și a fost aproape în cealaltă (2022), aproape a câștigat un Campionat European (2016). Anul trecut a avut un sezon foarte bun în La Liga și anul acesta la fel.
Nu eu sunt cel care votează, dar este adevărat că dacă ar juca la altă echipă ar avea șanse mai mari”, a spus Koke, potrivit Football Espana.
16 goluriși 19 pase decisive a reușit Antoine Griezmann în sezonul 2022-2023
VIDEO. Atletico Madrid a învins Villareal, scor 3-1
https://youtu.be/18ma6wvUbRM?si=Od4dmoiOyxeyQE-B
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!