INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  RETRAGERE

Koscielny s-a retras de la națională în lacrimi: "Aș fi vrut ca Franța să piardă Mondialul. A fost cea mai grea lovitură"

Foto: Guliver/GettyImages
Foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat luni, 15 octombrie 2018 09:09

Koscielny , 33 de ani, victima unei grave leziuni la tendonul lui Ahile înaintea turneului final, mărturisește: "Succesul albaștrilor mi-a făcut mai rău psihic decât accidentarea".

Pentru Laurent Koscielny, cariera la naționala Franței s-a oprit brusc, în acea zi de 3 mai 2018. Ruptura tendonului ahilean, suferită într-un meci al lui Arsenal cu Atletico, i-a interzis să mai participe la Mondialul câștigat de "cocoși". "S-a terminat! Nu voi mai purta tricoul albastru", a anunțat el în lacrimi într-un interviu pentru Canal Plus.

"E egoist, asta e viața"

Stoperul în vârstă de 33 de ani a făcut o mărturisire cutremurătoare. "Am trăit un sentiment ciudat în timpul competiției. Aș fi vrut ca Franța să câștige, dar în același timp voiam să piardă Mondialul. E egoist, asta e viața. Așa e... Unii se vor întreba: «Cum așa, voia ca Franța să piardă?», însă acesta era sentimentul meu atunci. Succesul Franței mi-a făcut mai rău psihic decât accidentarea".

"Aș fi putut fi campion mondial"

A rămas cu un mare regret: "Toată viața mea, până la sfârșitul zilelor, voi avea în minte că aș fi putut face parte din acest grup. Aș fi putut fi campion mondial. Este foarte greu...".

Koscielny i-a reproșat selecționerului Deschamps că, din luna mai, doar o dată s-a gândit la el: "Pe 10 septembrie, de ziua mea, mi-a trimis un SMS. Atât". A fost copleșit de durere, pentru că oamenii l-au uitat: "Multe persoane pe care le credeam apropiate m-au dezamăgit, nu doar selecționerul. A fost ca o lovitură primită în cap. Când ești în formă, ai o mulțime de prieteni. Când ești accidentat, lumea uită de tine după o perioadă". 

51 de selecții are Laurent Koscielny la naționala Franței, marcând un singur gol

2 ani mai are Koscielny din contractul cu Arsenal; joacă la "tunari" din 2010

324 de meciuri a jucat Koscielny la Arsenal în toate competițiile (24 de goluri)

"Cred că am dat tot ce puteam pentru echipa Franței. Are o generație foarte frumoasă, cu mari jucători. Voi fi mereu un suporter al albaștrilor, pentru că reprezintă țara noastră" Laurent Koscielny, fundaș Arsenal

"Vreau să continui la Arsenal. Nu știu ce nivel voi mai atinge, nu am reluat încă antrenamentele, dar vreau să mă bat"
Laurent Koscielny, fundaș Arsenal

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Superliga
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
În Ajun de Crăciun, Gigi Becali a anunțat transferul de 5 milioane de euro de la FCSB: „M-a sunat impresarul, echipa îi plătește clauza”
Superliga
În Ajun de Crăciun, Gigi Becali a anunțat transferul de 5 milioane de euro de la FCSB: „M-a sunat impresarul, echipa îi plătește clauza”
„Ești minunată” » Antonia face un sacrificiu uriaș pentru a fi cu Daniel Bîrligea: „Mereu a ta”
Stiri extrasport
„Ești minunată” » Antonia face un sacrificiu uriaș pentru a fi cu Daniel Bîrligea: „Mereu a ta”

Părintele Filip, de la biserica românească din Genova, l-a avertizat pe Dan Șucu: „Genovezii sunt suspicioși la început. El trebuie să se țină de cuvânt”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează