Articol de Adrian Duţă - Publicat joi, 21 noiembrie 2024 18:59 / Actualizat joi, 21 noiembrie 2024 19:39
După ce a câștigat cu Lituania, scor 1-0, Kosovo a urcat pe locul 99 în clasamentul FIFA.
Este pentru prima dată în istorie când naționala din Kosovo a ajuns în Top 100 în clasamentul FIFA.
Kosovo, în premieră în Top 100 FIFA
„Victoria împotriva Lituaniei a fost suficientă pentru ca naționala Kosovo să intre în Top 100 în clasamentul FIFA pentru prima dată în istoria noastră! O realizare incredibilă pentru fotbalul din Kosovo!”, apare pe pagina Kosovo Football.
Kosovo a terminat grupa din Liga Națiunilor cu doar două înfrângeri. A pierdut doar cu România, în ambele manșe. În tur, în deplasare, „tricolorii” s-au impus cu 3-0.
În retur, la București, meciul nu s-a terminat pe gazon. Kosovarii au părăsit terenul în prelungiri, pentru că în tribune s-a scandat „Serbia”. UEFA a judecat cazul de urgență și a decis ca România că câștige la „masa verde”, cu 3-0, pentru că adversarii au părăsit gazonul și nu au vrut să mai revină de la vestiare.
Kosovo a terminat grupa pe locul doi și va juca un baraj de promovare în Liga A din Liga Națiunilor. Kosovo e membră UEFA din 2016.
Kosovo merge la TAS după decizia UEFA
După ce UEFA a decis ca România să câștige la „masa verde” cu naționala kosovară, Federația din Kosovo a anunțat că merge la TAS:
„FFK va depune contestație și va apela cazul la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, continuând să apere drepturile și integritatea naționalei noastre.
FFK a transmis deja o solicitare oficială pentru a primi decizia completă de la UEFA, pentru a avea acces deplin la toate detaliile și justificările legale care au stat la baza acestei hotărâri, iar după primirea acesteia, vom utiliza toate căile de apel disponibile pentru a contesta retragerea punctelor, o măsură care nu reflectă corectitudinea și nu oglindește eforturile noastre de a apăra valorile sportive”.