Articol de GSP - Publicat marti, 27 decembrie 2022 10:50 / Actualizat marti, 27 decembrie 2022 11:08
Kylian Mbappe (24 de ani) a semnat în vara acestui an prelungirea contractului cu PSG până în 2025, dar povestea de dragoste s-ar putea încheia abrupt. Presa din Spania susține că cel mai bun marcator de la Mondial pune 3 condiții pentru a rămâne în Paris mai departe de vara lui 2023.
Curtat intens de Real Madrid, Kylian Mbappe a preferat în vară să le întoarcă spatele madrilenilor și să prelungească înțelegerea cu PSG până în 2025.
La scurt timp după, au apărut zvonuri conform cărora Mbappe ar fi nemulțumit la Paris, atât de antrenorul Christophe Galtier, cât și de influența din vestiar a perechii Neymar - Messi, plus faptul că șeicii nu ar fi respectat tot ce i-au promis în vară.
Acum, spaniolii de la OK Diario susțin că Mbappe a pus 3 condiții pentru a continua la PSG. Iar acestea nu sunt deloc ușor de îndeplinit.
1. Mbappe l-ar vrea pleca pe Neymar
În primul rând, Kylian ar vrea ca PSG să-l vândă pe Neymar Junior, a cărui influență în vestiar este incontestabilă. Transferul acestuia nu este facil de realizat, întrucât Neymar are un salariu uriaș, pe care nu multe cluburi și-ar permite să-l plătească.
2. Harry Kane să fie cumpărat de PSG
Mbappe ar fi fost dezamăgit vara trecută, când PSG l-a ratat pe Robert Lewandowski, polonezul semnând cu Barcelona. Potrivit sursei citate, francezul ar fi vrut să joace într-un atac de 2 alături de Lewandowski, în loc de sistemul actual, în care se schimbă între posturile de număr 9 și aripă stânga.
Cum Lewandowski nu mai poate ajunge la Paris, Mbappe l-ar vrea pe Harry Kane, de la Tottenham. Numai că londonezii nu iau în calcul să renunțe la atcantul englez, care mai are contract până în vara lui 2024.
3. Zidane să fie următorul antrenor de la PSG
Ultima condiție, ca PSG să-l angajeze ca antrenor pe Zinedine Zidane în locul actualului „principal”, Christophe Galtier.
Numai că mutarea este greu de realizat, Zidane este mai degrabă aproape de naționala Franței, în cazul în care Deschamps va părăsi rolul de selecționer. Plus că Zizou este născut în Marsilia, orașul marii rivale a lui PSG.
Din 2017 la PSG, Mbappe a înscris 190 de goluri și a pasat decisiv la alte 93 în 237 de meciuri.