Articol de Aurelian Botezatu - Publicat luni, 13 iulie 2015 00:00
Atacantul lui Bayern și-a construit vila într-un sătuc polonez, Stanzlewen, unde mașina cu produse de panificație vine o dată la două zile
Ce mai contează cîteva mii de euro cînd Bayern îți bagă în buzunar 12 milioane pe sezon? Așa probabil s-a gîndit și Robert Lewandowski, care a închiriat un elicopter fiindcă voia să aibă pîine proaspătă la masă!
Un "Air Taxi" pînă la brutărie?! De vină e faptul că Robert, 26 de ani, și soția sa, Anna Stachurska (26), și-au ridicat vila într-un sătuc polonez, Stanzlewen, unde mașina cu produse de panificație vine o dată la două zile. Iar potrivit tabloidului Bild, cea mai apropiată brutărie se află la 30 de kilometri distanță.
"Lewa" avea și varianta unui drum pe șosea, dar însemna timp pierdut. Așa că a ales-o pe aceea ultrarapidă și i-a pus nevestei la dispoziție un Robinson R44.
2.300.000 €l-a costat pe Lewa vila din Stanzlewen (400 de locuitori)
5.000 €costă închirierea unui elicopter "Air Taxi" pentru 10 ore
Ea are centura neagră!
Căsătoriți în 2013, pe 22 iunie, Robert și Anna sînt o familie de sportivi. El jucător de top, ea o karatistă foarte apreciată. Anna are centura neagră și este campioană a Poloniei. Iar la Mondialul de karate din 2009 a cîștigat medalia de bronz!
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!