INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Lamine Yamal, tratat mizerabil în El Clasico: „Du-te să vinzi șervețele la semafor!” » Insultele rasiste au scandalizat Spania, iar Vinicius cere arestarea fanilor

Televiziunea Movistar, care a transmis Real Madrid - Barcelona 0-4 sâmbătă, a suprins momentele în care Lamine Yamal e înjurat de fanii blancos după ce a marcat pe „Santiago Bernabeu” / Foto: Capturi Marca +9   FOTO
Televiziunea Movistar, care a transmis Real Madrid - Barcelona 0-4 sâmbătă, a suprins momentele în care Lamine Yamal e înjurat de fanii blancos după ce a marcat pe „Santiago Bernabeu” / Foto: Capturi Marca

Articol de - Publicat luni, 28 octombrie 2024 13:18 / Actualizat luni, 28 octombrie 2024 14:45

Camerele de televiziune ale Movistar+ au surprins doi fani madrileni care proferează insulte rasiste lui Lamine Yamal, după ce puștiul celor de la FC Barclelona a sărbătorit primul săul gol marcat în El Clasico. „Negru nenorocit”, „Maur de rahat”, „Fiu de curvă”, „Negru împuțit” și „Du-te să vinzi șervețele la semafor!”, sunt frazele cu care suporterii blancos au jignit extrema blaugrana.

Spectacolul cu patru goluri și multe ratări oferit sâmbătă, în El Clasico, de liderul din LaLiga și campioana Europei a fost umbrit de mai multe momente în care probabil cel mai bun și mai în formă fotbalist al Barcelonei a ajuns victima rasismului fanilor pe „Santiago Bernabeu”.

Câtă vreme, la 0-2, după „dubla” semnată de Robert Lewandowski după pauză, Real Madrid mai putea spera într-o nouă remontada (cum o făcuse cu doar trei zile mai devreme în Champions League, de la 0-2 la 5-2 în repriza secundă cu Borussia Dortmund), suporterii blancos au „înghițit” supremația catalanilor în propria casă.

Abuzurile rasiste au venit la 0-3, înaintea golirii stadionului

Însă la 0-3, scorul de neprezentare fiind decis de Lamine Yamal, cu primul său gol într-un El Clasico, i-a scos din sărite și i-a determinat să reacționeze extrem în fața eternilor rivali din Spania.

Din tribuna madridistă s-au auzit țipete și cuvinte mizerabile adresate adolescentului genial de 17 ani, care pe 16 decembrie (aproape sigur) va câștiga trofeul „Golden Boy”, acordat celui mai valoros fotbalist U20, în ancheta la care participă 60 de ziare din lume, Gazeta Sporturilor votându-l deja drept învingător,

Atât le-a trebuit celor doi fani susprinși de camerele TV în timp ce îl înjurau de mama focului pe campionul european, în timp ce sărbătorea alături de Raphinha, Lewandowski (autorii celorlalte reușite ale pokerului blaugrana) și ceilalți din „grădinița” lui Hasi Flick.

„Se vede foarte clar cum cei doi i-au spus „Puto moro” (negru nenoricit), „Puto moro”, „Negro de mierda” (negru de rahat) și „Mono” (maimuță) fotbalistului care și-a luat examenele de bacalaureat online, din cantonamentul german de la Euro 2024.

Televiziunea Movistar, care a transmis Real Madrid - Barcelona 0-4 sâmbătă, a suprins momentele în care Lamine Yamal e înjurat de fanii blancos după ce a marcat pe „Santiago Bernabeu” / Foto: Capturi Marca
Televiziunea Movistar, care a transmis Real Madrid - Barcelona 0-4 sâmbătă, a suprins momentele în care Lamine Yamal e înjurat de fanii blancos după ce a marcat pe „Santiago Bernabeu” / Foto: Capturi Marca
Televiziunea Movistar, care a transmis Real Madrid - Barcelona 0-4 sâmbătă, a suprins momentele în care Lamine Yamal e înjurat de fanii blancos după ce a marcat pe „Santiago Bernabeu” / Foto: Capturi Marca
Televiziunea Movistar, care a transmis Real Madrid - Barcelona 0-4 sâmbătă, a suprins momentele în care Lamine Yamal e înjurat de fanii blancos după ce a marcat pe „Santiago Bernabeu” / Foto: Capturi Marca
Televiziunea Movistar, care a transmis Real Madrid - Barcelona 0-4 sâmbătă, a suprins momentele în care Lamine Yamal e înjurat de fanii blancos după ce a marcat pe „Santiago Bernabeu” / Foto: Capturi Marca
+4 FOTO

6goluri și șapte pase decisive are Lamine Yamal în 14 meciuri jucate pentru Barcelona în acest sezon. Per total, campionul european spaniol a reușit 13 goluri și 16 assisturi în 65 de partide în tricoul azulgrana

Real Madrid a anunțat de ieri „măsuri disciplinare și judiciare”

Real Madrid a anunțat de ieri „măsuri disciplinare și judiciare” împotriva fanilor care l-au abuzat grav rasist pe Lamine Yamal și a condamnat „categoric” insultele.

„S-a deschis o anchetă pentru a localiza și identifica pe autorii cuvintelor abjecte și urletelor josnice la adresa starului spaniol”, se scrie în comunicatul oficial al clubului blanco.

Vinicius Junior: „Nu există loc pentru acești infractori!”

În apărarea lui Lamine Yamal a sărit imediat chiar ținta preferată a rasismului pe stadioanele de fotbal din Spania. Vinicius Junior, care diseară va fi desemnat câștigător al „Balonului de Aur”. A cerut din nou măsuri drastice pentru pedepsirea vinovaților.

„Ceea ce s-a întâmplat pe Bernabeu, cu acele insulte rasiste, este regretabil. Nu există loc pentru acești infractori în societatea noastră. Îl asigur de tot sprijinul meu pe Lamine, Ansu și Raphinha”.

Știu că Madridul și poliția spaniolă vor face tot posibilul pentru a-i identifica pe fanii aflați în culpă și a-i pedepsi. Trebuie interziși pe viață”, scrie brazilianul pe conturile de socializare.

Lamine Yamal, tratat mizerabil în El Clasico: „Du-te să vinzi șervețele la semafor!” » Insultele rasiste au scandalizat Spania, iar Vinicius cere arestarea fanilor
Lamine Yamal în Real Madrid - Barcelona / Foto: Imago

Mi-amintesc cu emoție de ziua în care, când aveam 9 ani, mama mi-a spus că vom merge la meci pe „Bernabeu”. Știam că nu ne puteam permite costul biletelor și i-am răspuns că mai bine stăm, ca de obicei, la El Clasico acasă la televizor. La care ea m-a anunțat „tu vei fi escortă pentru un jucător al Barcelonei”. Am fost norocos la tragerea la sorți
Lamine Yamal, extrema dreaptă a Barcelonei, în cotidianul AS

Lamine Yamal are toate calitățile și atuurile necesare pentru a ajunge cândva cel mai bun fotbalist din lume. Are 17 ani, dar arată în teren maturitatea unuia de 25-26 de ani. Are execuții geniale și uimește prin plăcerea cu care joacă și felul în care își bucură fanii
Rivaldo, fostul atacant al Barcelonei, câștigător în 1999 al „Balonului de Aur”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (5)
Vp344Jm
Vp344Jm  •  29 Octombrie 2024, 11:43
Postat de tomitan pe 28 Octombrie 2024, 18:06

Vinicius Junior: „Nu există loc pentru acești infractori!”.Ce vorbesti? N-a auzit de plaiurile mioritice, de Jiji,Șumudică,Giovani ,MM sau Mititelu Jr.Până să te jigneasca ultrasii te injura si te scuipa patronii si antrenorii. Aici totul este permis cu acordul magistratilor de la CCR si a celor din CSM. PS. Norocul lui Șumudica ca seamana cu " Habarnam"* si ca nu antreneaza prin Spania.Acum era la puscarie sau expulzat si cu interdictie sa calce pe vreun stadion acolo. * " Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai" - N.Nosov

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

papora
papora  •  28 Octombrie 2024, 19:10
Postat de csaba pe 28 Octombrie 2024, 15:49

Dacă nu se vor lua masuri în întreaga lume se va ajunge iar la rasismul german din anii 1940, extremismul a început să ia amploare chiar și în țările cele mai demonstrate începând din SUA și așa mai departe!

vb cumva de discriminarea împotriva albilor?? din USA și din europa??

tomitan
tomitan  •  28 Octombrie 2024, 18:06

Vinicius Junior: „Nu există loc pentru acești infractori!”.Ce vorbesti? N-a auzit de plaiurile mioritice, de Jiji,Șumudică,Giovani ,MM sau Mititelu Jr.Până să te jigneasca ultrasii te injura si te scuipa patronii si antrenorii. Aici totul este permis cu acordul magistratilor de la CCR si a celor din CSM. PS. Norocul lui Șumudica ca seamana cu " Habarnam"* si ca nu antreneaza prin Spania.Acum era la puscarie sau expulzat si cu interdictie sa calce pe vreun stadion acolo. * " Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai" - N.Nosov

Vezi toate comentariile (5)
Comentează