Articol de Daniel Grigore - Publicat marti, 31 martie 2020 20:50
Lionel Messi (32 de ani) a dezvăluit care sunt cei mai promițători 15 jucători din lume, în viziunea sa.
Într-un interviu acordat publicației braziliene O Globo, starul argentinian a numit 15 tineri fotbaliști pe care îi vede drept cei mai talentați din lume și a vorbit, pe scurt, despre aptitudinile fiecăruia dintre ei.
Căpitanul Barcelonei a ales 4 fundași, 5 mijlocași și 6 jucători de atac:
- Trent Alexander-Arnold (Liverpool, 21 de ani): „Un fundaș lateral impresionant în atac, el este viitorul”
- Eder Militao (Real Madrid, 22 de ani): „Un talent fenomenal și un adversar dificil”
- Joshua Kimmich (Bayern Munchen, 25 de ani): „Un fundaș extrem de talentat care oferă foarte multe pase decisive”
- Benjamin Pavard (Bayern Munchen, 24 de ani): „Un fundaș elegant care poate lovi mingea foarte bine”
- Mason Mount (Chelsea, 21 de ani): „Văzându-l jucând, am realizat că are potențialul să devină unul dintre cei mai buni”
- Houssem Aouar (Lyon, 21 de ani): „Este întotdeauna calm cu mingea la picior și are o tehnică excepțională”
- Phil Foden (Manchester City, 19 ani): „Va realiza lucruri uimitoare în fotbal. Are foarte mult talent”
- Frenkie de Jong (Barcelona, 22 de ani): „Unul dintre cei mai talentați mijlocași de această vârstă pe care l-am văzut vreodată”
- Joao Felix (Atletico Madrid, 20 de ani): „Unul dintre cei mai interesanți tineri jucători în acest moment”
- Christian Pulisic (Chelsea, 21 de ani): „Are un echilibru foarte bun și este extrem de agil”
- Kai Havertz (Bayer Leverkusen, 20 de ani): „Stăpânirea sa de sine în fața porții este impresionantă pentru vârsta lui”
- Jadon Sancho (Borussia Dortmund, 20 de ani): „Capacitatea lui de a depăși fundașii este impresionantă”
- Ousmane Dembele (Barcelona, 22 de ani): „Viteza sa este înspăimântătoare la antrenamente”
- Luka Jovic (Real Madrid, 22 de ani): „Un jucător magic care poate face imposibilul să devină posibil”
- Kylian Mbappe (PSG, 21 de ani): „Este rapid și foarte periculos”
Leo Messi, comparat cu „Che Guevara”
Lionel Messi, căpitanul Barcelonei, se află într-un an plin de conflicte cu șefii blaugrana. „Oameni din club au vrut să ne pună sub focul criticilor”, a spus acesta. „El este Che al Barçei”, a titrat cotidianul L'Équipe.
Messi și coechipierii săi îi suspectează pe conducătorii Barcelonei că au lansat în presă ideea refuzului vestiarului de a accepta scăderea salariilor, jucătorii fiind aspru criticați de editorialiștii catalani pentru egoismul lor. Citește mai multe aici.
VIDEO: #sportacasă. Cele mai bune exerciții fizice pentru acasă. Vedetele din sport îi învață pe fani cum să facă mișcare în izolare
Citește mai multe știri despre Barcelona:
Barcelona și-a găsit noul antrenor: Xavi! A anunțat și transferurile pe care le va face
La Liga ar putea reveni la finalul lunii mai » Anunțul făcut de președintele lui Getafe
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”