Articol de GSP - Publicat sambata, 29 februarie 2020 19:39
Meciul dintre Hoffenheim și Bayern Munchen a fost întrerupt de două ori, la scorul de 0-6, din cauza ultrașilor oaspeți.
Christian Seifert, președintele Ligii din Germania, a dat un ultimatum.
Ultrașii lui Bayern Munchen au afișat două mesaje jignitoare la adresa lui Dietmar Hopp, conducătorul lui Hoffenheim. Arbitrul a întrerupt de două ori partida, în minutele 67 și 77. Liga din Germania amenință cu măsuri dure pentru a împiedica astfel de incidente pe viitor.
Christian Seifert: „Nu vom mai tolera astfel de derapaje!”
„Ostilitatea la adresa lui Dietmar Hopp există de prea mult timp. A devenit inacceptabilă și va fi condamnată sever. Astăzi am trăit niște momente nedorite. Nu există scuze pentru asta. Toată lumea implicată în acest eveniment - jucători, arbitrii, oficialii lui Bayern și ai lui Hoffenheim, restul spectatorilor - s-a comportat exemplar. Sunt însă unele persoane care se autoproclamă apărătorii unei culturi pe care doar ei o înțeleg. Nu vom mai tolera astfel de derapaje! Pe stadioane nu există loc pentru ură”, se arată în comunicatul emis de Christian Seifert.
Vezi și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”