Articol de Theodor Jumătate - Publicat vineri, 15 octombrie 2021 11:03 / Actualizat vineri, 15 octombrie 2021 12:06
Lionel Messi, 34 de ani, l-a criticat pe arbitrul brazilian Wilton Sampaio, care a acceptat jocul agresiv al peruanilor și le-a refuzat gazdelor un penalty în victoria la limită a Argentinei cu Peru, scor 1-0.
Încă o victorie pentru Messi și Argentina, 1-0 cu Peru pe „Monumental”, rămâne pe locul 2 în preliminariile AmSud și nu poate rata calificarea la Mondial. Dar căpitanul s-a supărat pe arbitrul brazilian Wilton Sampaio.
Leo Messi: „Procedează la fel de fiecare dată când ne arbitrează”
Căpitanul albicelest i-a reproșat „centralului” că a acceptat jocul agresiv al adversarilor, arătându-le doar două cartonașe galbene, primul după 41 de minute și 11 faulturi făcute de peruani. Și că le-a refuzat „albicelestilor” un penalty în minutul 27, când portarul Gallese i-a prins glezna sub crampoane lui Lautaro Martínez.
„O partidă dură, dificil de jucat. Vânt puternic, ei au stat toți în spate și au lăsat puține spații. Iar arbitrul procedează la fel de fiecare dată când e la meciurile noastre. Pare că o face intenționat”, a comentat Messi pe Instagram. „Chiar și așa, la final, sunt trei puncte importante care ne apropie de obiectiv”.
Argentinienii, 5 meciuri, 0 înfrângeri cu Sampaio
Totuși, argentinienii nu au pierdut niciodată cu Wilton Sampaio. Până acum, au fost conduși de cinci ori de el, câștigând trei partide și remizând în două rânduri.
0goluri a primit Argentina în aceste trei meciuri din octombrie în preliminarii: 0-0 în Paraguay, 3-0 cu Uruguay și 1-0 cu Peru, ultimele două acasă
Noroc la penalty. Bară, Peru!
În minutul 65, argentinienii puteau fi egalați. Farfan a fost agățat în careu de portarul Emi Martínez și arbitrul a dictat penalty. Norocul gazdelor, Yotún a tras în transversală. După ratare, Otamendi și Cristian Romero, stoperii gazdelor, s-au oprit în dreptul lui Yotún, urlând la el.
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”