Articol de Alexandru Stanciu - Publicat duminica, 07 aprilie 2024 13:33 / Actualizat duminica, 07 aprilie 2024 13:39
Lionel Messi (36 de ani) a revenit cu gol la Inter Miami, după ce a ratat 4 meciuri din cauza unei accidentări.
Superstarul argentinian a marcat golul de 1-1 în remiza echipei sale, Inter Miami, cu Colorado Rapids, scor 2-2.
Lionel Messi, gol senzațional la revenire
Lionel Messi a marcat un gol senzațional la revenirea pe gazon, șutând din fața careului de 16 metri plasat în colțul drept al portarului. Mingea a atins bara înainte de a intra în poartă.
🚨🎥 | Leo Messi’s goal against Colorado Rapids
— PSG Chief (@psg_chief) April 7, 2024
🐐⚽️🔥 pic.twitter.com/FNRFdUQrA7
Superstarul argentinian a ajuns la 4 reușite din tot atâtea meciuri jucate în acest sezon, iar echipa sa se află în acest moment pe locul în Conferința de Est din MLS, cu 12 puncte adunate în 8 etape.
Lionel Messi câștigă între 50 și 60 de milioane de dolari anual la Inter Miami
Lionel Messi câștigă la Inter Miami un salariu cuprins între 50 și 60 de milioane de dolari anual. Pe lângă salariul încasat de Messi, starul argentinian mai primește venituri consistente din contractele pe care le are cu brandurile Apple și Adidas.
Mai mult decât atât, David Beckham, patronul celor de la Inter Miami, i-a introdus lui Messi o clauză prin care îi permite să intre în conducerea clubului, fără să investească vreun ban.
Momentul în care Messi s-a gândit să se retragă
Starul lui Inter Miami a dezvăluit faptul că ar fi renunțat la națională în cazul în care nu ar fi câștigat Cupa Mondială din 2022. A mai precizat faptul că va continua cariera de fotbalist atâta timp cât va simți că poate să-și sprijine colegii. Nu știe ce va face după ce va „agăța ghetele în cui”.
„Îmi mergea foarte bine la Barcelona, plănuiam să rămân acolo, schimbarea a fost dificilă când am plecat la PSG. Nu eram pregătit să plec, totul s-a întâmplat foarte repede. A trebuit să-mi reconstruiesc viața de pe o zi pe alta.
A fost o schimbare pe care nu o căutam și mi-a fost dificil la început. Am fost tratat întotdeauna foarte bine la Barcelona, le voi fi mereu recunoscător. Ştiu că în momentul în care simt că nu mai sunt în stare să joc, că nu mă mai bucură sau că nu îmi mai ajut colegii, mă voi lăsa.
Sunt foarte autocritic cu mine. Ştiu când sunt bun, când sunt rău, când joc bine şi când joc prost. Când voi considera că este timpul să fac acel pas, îl voi face fără să mă gândesc la vârstă. Dacă mă simt bine, voi încerca mereu să continui să concurez, pentru că este ceea ce îmi place şi ceea ce ştiu să fac.
Să devenim campioni mondiali a fost ceva magic pentru noi, pentru familiile noastre şi pentru întreaga ţară, asta va rămâne cu noi toată viaţa. Cu siguranţă aş fi părăsit echipa naţională dacă nu am fi fost campioni, dar din fericire am reuşit şi am mai oferit un titlu Argentinei”, a spus Messi, într-un interviu acordat în cadrul podcastului Big Time.