Articol de Tudor Belivacă - Publicat miercuri, 23 octombrie 2024 12:23 / Actualizat miercuri, 23 octombrie 2024 13:47
Liverpool va schimba furnizorul de echipament din sezonul 2025-2026. După un parteneriat de 5 ani cu Nike, „cormoranii” vor trece la rivala Adidas din viitorul sezon competițional.
Clubul se așteaptă să obțină cel puțin 60 de milioane de lire pe an din contractul semnat cu furnizorul german, conform cotidianului britanic The Guardian.
Adidas revine ca furnizor de echipament la Liverpool după 12 ani
Nu este prima dată când compania germană oferă tricouri „cormoranilor”. Ultima dată când Liverpool a colaborat cu Adidas a fost în perioada 2006-2012. Contractul semnat în prezent cu Nike este mai puțin avantajos pentru Liverpool. Conform The Guardian, în prezent „cormoranii” încasează doar 30 milioane de lire sterline din contractul cu supplier-ul american. Cu bonusurile de performanță și alte bonusuri, suma oferită de Nike ar ajunge în zona pe care Adidas ar urma să o ofere garantat.
Bonusurile din înțelegerea cu Nike sunt legate de performanța echipei. Participarea în Champions League este un criteriu în contract. O participare la Campionatul Mondial al Cluburilor ar mai adăuga în conturile „cormoranilor” o sumă semnificativă.
Conform unui alt cotidian britanic, The Telegraph, decizia a fost luată pentru a se alinia celorlalți granzi din Premier League, care câștigă asemănător din contractele cu furnizorii de echipament. Arsenal, o altă echipă din portofoliul Adidas, câștigă aproximativ 60 de milioane de lire din contract. Manchester City are o înțelegere cu Puma la 65 de milioane de lire, iar Nike oferă rivalilor de la Chelsea aceeași sumă.
Liverpool se deplasează la Leipzig pentru duelul din Champions League
Liverpool se va deplasa la Leipzig pentru al treilea duel din faza ligii a Champions League. „Cormoranii” au bifat două victorii în primele două meciuri: 2-0 cu Bologna și 3-1 împotriva celor de la AC Milan. După duelul cu nemții, Liverpool va mai juca în Liga Campionilor împotriva Leverkusen, Real Madrid, Girona, Lille și PSV.