Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat luni, 01 ianuarie 2024 16:55 / Actualizat luni, 01 ianuarie 2024 18:12
Liverpool ar fi interesată de transferul fundașului stânga Antonee Robinson (26 de ani), de la Fulham.
Jurgen Klopp (56 de ani), antrenorul lui Liverpool, are bătăi de cap în ceea ce privește postul de fundaș stânga.
Cu Andrew Roberson, titularul ultimelor sezoane, accidentat la umăr din luna octombrie, „cormoranii” s-au bazat pe Konstantinos Tsimikas în ultimele partide. Grecul a suferit și el o accidentare la claviculă și va fi indisponibil în perioada următoare.
Astfel, tehnicianul german a fost nevoit să improvizeze în victoria de pe terenul lui Burnley, scor 2-0. L-a folosit pe Joe Gomez pe acea poziție, una neobișnuită pentru fundașul central.
„Cormoranii” ar dori să rezolve problema fundașului stânga și s-ar fi orientat către Antonee Robinson, anunță Anfield Central.
Liverpool și Fulham au început discuțiile pentru transferul apărătorului în această perioadă de transferuri, iar jucătorul dorește să ajungă pe Anfield, potrivit sursei citate.
20 de milioane de eurovalorează Antonee Robinson, conform transfermarkt.com
Antonee Robinson l-a anihilat pe Mohamed Salah
Recent, Liverpool a învins-o cu greu pe Fulham, scor 4-3, iar Antonee Robinson l-a avut adversar direct pe Mohamed Salah, starul echipei ce ocupă poziția de lider al Premier League.
Robinson a avut o prestație solidă în fața egipteanului, reușind 13 interceptări în fața lui. Salah a reușit o singură dată să-l dribleze pe american.
3 pase decisiveîn 19 partide de Premier League a reușit Antonee Robinson
Jurgen Klopp: „I-aș da bucuros clavicula mea lui Kostas Tsimikas”
„Kostas Tsimikas are cu siguranță clavicula ruptă. Va sta pe bară mult timp, ceea ce este greu de acceptat pentru noi, mai ales în situația lui Robbo
Am crezut că nu este o problemă gravă. Eu nu am avut nicio problemă și m-am gândit că probabil și Kostas a ieșit cu bine din ciocnire. I-aș da bucuros clavicula mea pentru a fi bine Kostas și a reveni pe teren. Nici măcar nu eram sigur dacă am căzut peste el sau cum s-a întâmplat”, declarase Jurgen Klopp, potrivit Sky Sports.
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!