Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 29 decembrie 2023 12:51 / Actualizat vineri, 29 decembrie 2023 13:42
Jack Grealish (28 de ani), mijlocașul lui Manchester City, a fost jefuit miercuri, în timp ce formația lui juca la Liverpool (3-1 cu Everton). Bandiții au acționat asupra vilei de 6 milioane de euro în care se aflau la parter zece rude ale englezului. Hoții au plecat cu o pradă de peste un milion de euro, în bijuterii și ceasuri de lux!
Momente de panică și groază a trăit miercuri seară de familia lui Jack Grealish. În timp ce mijlocașul englez evolua pe Goodison Park în meciul contra lui Everton (2-1), conacul său de 6 milioane de euro, în care-și mutase întreaga familie chiar înainte de Crăciun, a fost călcat de hoți.
Aceștia au pătruns în vilă pe la etaj, deși locuința era protejată cu un sistem de alarmă, garduri înalte și avea și doi câini în interior!
Tâlharii au dat lovitura cu zece rude ale internaționalului englez aflate la parter și care urmăreau meciul lui Jack la televizor!
Poliția a mobilizat și un elicopter pentru a-i prinde pe hoți
La un moment dat, acestea au auzit zgomote la etaj, iar câinii au început să latre agitați. Rudele, în frunte cu Sasha Attwood, logodnica lui Grealish, s-au alarmat brusc și au apăsat butonul de panică, sunând instant după ajutor.
În imensul living se mai aflau, printre alții, părinții campionului mondial al cluburilor, două surori, un frate, însă și bunicul lui Grealish.
Potrivit presei din Anglia, infractorii au plecat cu ceasuri de lux, bijuterii și alte obiecte de mare preț. Daunele se ridică la peste un milion de euro, dar ceea ce contează cu adevărat e că nimeni n-a fost rănit. Poliția s-a temut că jaful s-ar putea lăsa și cu sechestrarea de persoane și a mobilizat importante forțe terestre, dar și un elicopter care să survoleze zona.
The Sun: „Nimeni n-a avut de suferit, dar a fost panică mare!"
„Familia este cu adevărat traumatizată. Nimeni n-a avut de suferit, dar a fost panică mare. E o proprietate foarte mare și asta explică de ce nu s-a auzit de la început. În plus, a fost și prima dată când familia a venit să viziteze proprietatea, nefiind familiarizată cu zona.
21de meciuri a bifat Jack Grealish în acest sezon la Manchester City, reușind 3 goluri și 2 pase decisive. Are 35 de selecții și două goluri pentru naționala Angliei
Miercuri noapte, forțele de ordine au scotocit perimetrul, încercând să dea de urma bandiților", a informat ziarul The Sun. Raidul face parte dintr-o serie de atacuri date de hoți la casele fotbaliștilor din Premier League, cea mai recentă afectându-l pe Kurt Zouma (West Ham), prorpietatea sa din Essex fiind spartă în ajunul Crăciunului.