INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DECIZIE

Lovitură! Victorie în instanță pentru Dan Șucu: „Tribunalul a respins recursul”

Dan Șucu/ foto: GSP +26   FOTO
Dan Șucu/ foto: GSP

Articol de - Publicat luni, 07 aprilie 2025 17:34 / Actualizat luni, 07 aprilie 2025 18:19

Veste excelentă pentru Dan Șucu, principalul acționar al celor de la Genoa și Rapid. Tribunalul local din „Cizmă” a respins apelul companiei americane A-Cap (Advantage Capital Holdings), compania creditoare a fostului proprietar al clubului ♦ Americanii acuzau procedura de majorare de capital pe care a făcut-o Șucu pentru a deveni acționar general al „Grifonului”, catalogând acțiunea drept „clandestină și neaprobată”.

În urma acestei decizii, Alberto Zangrillo, fostul președinte al clubului, va fi, cel mai probabil, înlăturat din Consiliul de Administrație, iar trupa lui Patrick Viera se poate concentra strict pe ultima parte a sezonului în curs din Serie A.

Genoa se poate concentra, în sfârșit, exclusiv pe viitorul erei Șucu”

În cursul acestei dimineți, tribunalul din Genova a respins recursul formulat de A-CAP împotriva celor de la Genoa. În ultimele săptămâni s-a vorbit despre acest apel al A-CAP, însă verdictul a fost nefavorabil pentru aceștia, astfel că Genoa este exclusă de la orice sancțiuni suplimentare și se poate, în sfârșit, concentra exclusiv pe viitorul erei Sucu.

În plus, ca urmare a acestei sentințe a tribunalului, este foarte probabil ca fostului președinte al clubului rossoblu, Alberto Zangrillo, să i se solicite demisia din Consiliul de Administrație”, notează cei de la goodmorninggenova.org.

Etapa ,

A fost un weekend excelent pentru echipele finanțate de Dan Șucu. Rapid a obținut primul succes din acest play-off, 1-0 cu Dinamo, gol Elvir Koljic, replicând rezultatul obținut de „grifoni” în compania celor de la Udinese. Alessandro Zanoli a reușit unicul gol al respectivei partide - minutul 77.

În această etapă, Genoa a reușit să obțină un avantaj semnificativ față de locurile de retrogradare din Serie A, fiind aproape sigură de salvare: 14 puncte față de Empoli, ocupanta ultimului loc care duce în Serie B.

Pentru trupa rossoblu urmează duelul cu Hellas Verona - duminică, 13 aprilie, ora 16:00, partidă ce se va disputa pe „Marcantonio Bentegodi”.

 EchipaMVEÎGolaverajFormaPct

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

Distanța de la care radarele din România înregistrează șoferii vitezomani. Când rămâi fără permis auto

Chinezii atacă piața SUV-urilor din România » Cum arată modelele care vor concura cu Dacia Bigster și Duster


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează