INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ŞAHTIOR

Lucescu a pus ochii pe atacantul de la Levski dorit de Steaua în iarnă!

Articol de GSP - Publicat vineri, 13 mai 2011 00:00 / Actualizat vineri, 13 mai 2011 14:32

Şahtior se întăreşte în ofensivă şi vrea să-l transfere pe Garra Dembele, golgeterul trupei sofiote care are 26 de reuşite în acest sezon.

Mircea Lucescu nu face achiziţii doar din Brazilia cînd caută jucători de atac. Antrenorul român e atras mai nou şi de un golgeter din Bulgaria. Potrivit cotidianului Standart News, Şahtior îl curtează pe Garra Dembele. "Lucescu a rămas impresionat de viteza şi calităţile vîrfului de 25 de ani şi ar fi gata să negocieze transferul acestuia în vară la campioana Ucrainei", a dezvăluit azi sursa citată.

Dembele, jucător francez de origine maliană, s-a aflat în vizorul Stelei în iarnă, dar discuţiile s-au sistat după ce Levski a cerut 3,5 milioane de euro, în timp ce oficialii din Ghencea au propus doar două milioane. Managerul general Mihai Stoica precizase că Dembele "e un jucător interesant, dar este îngrijorat de valoarea campionatului bulgar şi de viaţa extrasportivă a francezului". Care a fost condamnat recent la opt luni de închisoare cu suspendare, pentru că "a folosit cu bună ştiinţă un permis de conducere fals, fiind prins conducînd cu o alcoolemie de 1,64 grame la mie în sînge".

Dembele traversează un sezon extraordinar în Bulgaria. A marcat 26 de goluri, dintre care 23 în 20 de meciuri disputate în campionat, adică 40,2% din totalul reuşitelor lui Levski în 26 de etape. Internaţionalul malian conduce detaşat topul marcatorilor în Bulgaria, următorii clasaţi avînd doar 11 goluri!

Citește și:
Antena 1 ar dori să împartă CM 2026 cu alt post TV din România! Care sunt motivele
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Antena 1 ar dori să împartă CM 2026 cu alt post TV din România! Care sunt motivele
Fostul atacant de la FCSB merge alături de Gabi Tamaș la Survivor România! Va intra în echipa „Războinicilor”
Superliga
Fostul atacant de la FCSB merge alături de Gabi Tamaș la Survivor România! Va intra în echipa „Războinicilor”
În direct la TV, Andrei Nicolescu l-a întrebat pe Mihai Stoica despre un posibil transfer: „Cum a rămas?”
Superliga
În direct la TV, Andrei Nicolescu l-a întrebat pe Mihai Stoica despre un posibil transfer: „Cum a rămas?”
„Legendă GSP”, Rodion Cămătaru a vrut să investească în Grecia, dar a avut un șoc: „Acolo NU ai voie să faci asta” » De ce l-a refuzat pe Mihai Rotaru
Special
„Legendă GSP”, Rodion Cămătaru a vrut să investească în Grecia, dar a avut un șoc: „Acolo NU ai voie să faci asta” » De ce l-a refuzat pe Mihai Rotaru
Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Profit.ro
Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (3)
ravanelly
ravanelly  •  13 Mai 2011, 21:33
Postat de jumega pe 13 Mai 2011, 16:28

ce jalnic titlu.....pai mi se pare normal ca un jucator de valoare sa fie dorit de oricine, dar durerea cea mai mare este ca costa bani si aia de valoare nu ajung liberi de contract si nici 10 000 pe luna nu vor, pana atunci publicati lista la ce muhaiele nu mai au contract si numai asa faceti un serviciu celor interesati de performatza =))))))

corect zis!

jumega
jumega  •  13 Mai 2011, 16:28

ce jalnic titlu.....pai mi se pare normal ca un jucator de valoare sa fie dorit de oricine, dar durerea cea mai mare este ca costa bani si aia de valoare nu ajung liberi de contract si nici 10 000 pe luna nu vor, pana atunci publicati lista la ce muhaiele nu mai au contract si numai asa faceti un serviciu celor interesati de performatza =))))))

nsanyi23
nsanyi23  •  13 Mai 2011, 14:33

Cred ca va ajunge la sathior ca acolo sunt bani

Vezi toate comentariile (3)
Comentează