Articol de Aurelian Botezatu - Publicat miercuri, 27 mai 2020 09:35
Borussia Dortmund a pierdut derby-ul cu Bayern, 0-1, iar tabloidul Bild anunță că Lucien Favre nu va mai fi sezonul viitor pe banca Borussiei. Clubul l-a contactat deja pe Niko Kovac, fostul antrenor al lui Bayern, dar preferat ar fi Julian Nagelsmann.
Eliminată din Liga Campionilor și din Cupa Germaniei, Borussia Dortmund a ieșit practic și din cursa pentru titlu, după 0-1 cu liderul Bayern. E la 7 puncte de campioana en titre, iar fundașul Mats Hummels a fost cât se poate de clar: „De acum încolo, Bayern decide!".
Inclusiv antrenorul Lucien Favre pare să fi depus armele: „Va fi foarte, foarte greu. Șapte puncte în 6 etape rămase vor fi brutal de greu de recuperat".
Borussia are 2 antrenori pe listă: Kovac si Nagelsmann
Tehnicianul elvețian al galben-negrilor a lăsat totodată senzația că nu mai este sigur de postul său: „Vom vorbi și despre viitorul meu în câteva săptămâni". Tabloidul Bild dă însă verdictul de pe acum: „Favre a capitulat. Nu e antrenor de titlu. Șefilor săi nu le va fi de ajuns doar calificarea în sezonul viitor al Ligii Campionilor".
Reporterii amintitului cotidian au aflat că Borussia și-a pus deja problema înlocuirii sale: „Niko Kovac, demis de Bayern toamna trecută, a fost contactat cu mai multe luni în urmă. Dar marele favorit este Julian Nagelsmann, de la RB Leipzig".
2021e anul în care-i expiră contractul lui Favre la Dortmund
FOTO. Imagini spectaculoase de la derby-ul Borussia - Bayern
VIDEO. Adrian Porumboiu, reacție incredibilă la GSP Live, după reluarea Bundesliga: „E ca o partidă de sex prea protejată”
Citește mai multe știri din Bundesliga:
Leverkusen, umilită după 12 meciuri fără înfrângere! Spectacol total în Frankfurt - Freiburg
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”