Articol de Daniel Grigore - Publicat duminica, 13 aprilie 2025 13:20 / Actualizat duminica, 13 aprilie 2025 13:50
Paulo Fonseca, 52 de ani, continuă să conteste sancțiunea primită la Comisia de Disciplină din Franța, care l-a suspendat vreme de 9 luni, până la 30 noiembrie 2025. Iată ce solicită antrenorul lui Lyon la apel.
La începutul lunii martie, antrenorul portughez al lui Lyon și-a pierdut cumpătul și i-a urlat în față, într-o manieră agresivă, arbitrului Benoit Millot, în finalul meciului cu Brest. Fonseca a fost eliminat și ulterior suspendat pentru nouă luni, o sancțiune cum rar s-a mai văzut în fotbal.
Fonseca speră că CNOSF, Comitetul Național Olimpic și Sportiv al Franței, va reduce durata suspendării și-i va permite măcar accesul la vestiare câtă vreme sancțiunea va rămâne în vigoare. Termenul de judecată la CNOSF a fost fixat pentru 6 mai.
Antrenorul lui Lyon și-a spus oful la conferința de presă de sâmbătă, premergătoare meciului de campionat cu Auxerre (duminică, 21:45).
Ce solicită Paulo Fonseca, antrenorul lui Lyon, în recursul la suspendare: „Nu mai suntem pe vremea Inchiziției!”
„Aștept să explic situația, oportunitatea de a-mi fi schimbată sancțiunea, pe care o consider foarte nedreaptă și de neînțeles. Vrem să facem tot posibilul pentru a obține dreptatea.
Sper să primesc permisiunea de a intra în vestiar (...). Niciunul dintre antrenorii care au spus sau făcut lucruri mai rele decât mine nu au primit o astfel de sancțiune.
Au vrut să dea un exemplu prin pedeapsa pe care mi-au acordat-o, dar trebuie să plătesc pentru ce am făcut, nu să fiu dat exemplu. Nu mai suntem în vremea Inchiziției, nu mai stau așa lucrurile. Trebuie să plătesc doar pentru ce am făcut.
Este al treilea meu sezon aici (n.r. - în Ligue 1) și am fost eliminat o singură dată. Respect munca arbitrilor și fotbalul francez”, a afirmat Fonseca, citat de RMC Sport.

