INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Man ia de trei ori cât Mihăilă, Răzvan Marin este egalul lui Ionuț Radu » Care sunt salariile românilor din Serie A

Dennis Man / Foto: Imago +9   FOTO
Dennis Man / Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 02 septembrie 2024 18:40 / Actualizat luni, 02 septembrie 2024 19:37

Dennis Man (26 de ani), extrema dreaptă de la Parma, nu este doar golgheterul echipei și unicul reprezentant gialloblu în echipa sezonului din Serie A, ci și cel mai bine plătit fotbalist român din Italia. Cu 1,5 milioane de euro, el se află mult peste colegul Valentin Mihăilă (450.000 net) și cu 50% peste Răzvan Marin (Cagliari) și Ionuț Radu (Inter). Ultimii trei în topul stranierilor noștri în privința câștigurilor anuale sunt Rareș Burnete și Alexandru Borbei (Lecce) plus Răzvan Sava (Udinese).

Ca în fiecare sezon, în pauza de după primele etape din Serie A, prilejuită de disputarea meciurilor interțări, din preliminariile CM, Nations League ori alte calificări pe mapamond, presa peninsulară publică lista salariilor primite de jucători în ediția 2024-2025 a campionatului de elită al Italiei.

+4 FOTO

Așa aflăm despre alte sume decât se știa în România, în privința stranierilor noștri, 7 la număr, pe care aceștia le primesc ca salarii, sume situate pe o plajă între 150.000 de euro și de zece ori mai mulți bani încasați anual, în mână.

Man ia de opt ori sub Vlahovic și triplu față de Mihăilă!

Într-un top clar dominat de doi superatacanți, Dusan Vlahovic (Juventus, 12 milioane de euro net), Victor Osimhen (Napoli, 11 milioane), cu mențiunea că nigerianul este scos din lotul lui Antonio Conte, și Lautaro Martinez (Inter, 9 milioane), Dennis Man este liderul salariilor românilor din Serie A, după ce și-a prelungit acordul cu formația gialloblu până pe 30 iunie 2027.

Golgheterul „cruciaților" din acest debut de ediție de campionat primește 1,5 milioane net anual (1,97 milioane brut), conform unei surse credibile din Italia, „Calcio e Finanza".

Extrema dreaptă de 26 de ani este numărul 1 și la capitolul financiar al Parmei. La egalitate cu brazilianul Hernani (2,78 milioane brut) și turcul Antonio Colak (1,70 milioane brut).

Man încasează de două ori și jumătate cât tehnicianul de pe „Ennio Tardini", Fabio Pecchia (600.000). Acesta din urmă se găsește la coada contractelor allenatorilor din actuala Serie A: la fel ca acestuia, li se livrează anual în cont suma în cauză lui Roberto D'Aversa (Empoli) și Paolo Zanetti (Verona), dar cel mai prost remunerat este Luca Gotti (Lecce, 500.000).

#Răzvan Marin, pe locurile 3-6 ale salariilor la Cagliari

Al doilea român în privința câștigurilor în Serie A la Cagliari e Răzvan Marin, cu un milion net (1,31 milioane brut, beneficiind de „Decreto Crescita" pentru străini), locurile 3-6, la egalitate cu Jakub Jankto, Nicolas Viola și Sebastiano Luperto (1,85 milioane brut).

Man ia de trei ori cât Mihăilă, Răzvan Marin este egalul lui Ionuț Radu » Care sunt salariile românilor din Serie A
Răzvan Marin (în duel cu leccezul Nikola Krstovic) se află în topul salariilor de la Cagliari / Foto: Imago

În pole-position se află Yerry Mina. Răzvan are și așa de peste trei ori mai mult decât cei doar 300.000 net (390.000 brut) ai lui Simone Scuffet, pe care CFR Cluj l-a vândut în Sardinia, și la fel ca antrenorul său, Davide Nicola.

9,2la sută din fondul total net al salariilor Parmei (16,33 milioane, 25,74 milioane brut) este acoperit de câștigul obținut de Dennis Man în negocierile din iulie trecut

#Mihăilă primește bani jumătate cât căpitanul

Marea surpriză, scrie aceeași sursă, vine dinspre Valentin Mihăilă, care ar avea un angajament mult mai mic decât s-a vehiculat în vară, după ce și-a reînnoit acordul cu Parma, chiar din perioada Euro 2024!

În loc de aproape un milion, cum răsuflase din anturajul agenților săi, fostul jucător oltean încasează 450.000 de euro (590.000 brut), bani cu care se află abia pe al 16-lea loc în ierarhia câștigurilor echipei nou-venite din Serie B, între elvețianul Simon Sohm (500.000 net, 660.000 brut) și vârful francez Ange-Yoan Bonny (420.000 net, 550.000 brut).

Și fix jumătate față de cât are trecut în acte căpitanul Enrico Del Prato (900.000 net, 1,67 milioane brut), care a apărat (de voie-de nevoie) o jumătate de ceas în finalul de coșmar cu Napoli (1-2). După ce emilienii rămăseseră în inferioritate numerică (goalkeeperul japonez Zion Suzuki a fost eliminat, în clipa în care Pecchia epuizase schimbările).

#Un spectator de lux, dar și plătit pe măsură!

Pe picior de egalitate cu autorul a două goluri pentru fosta selecționată a lui Edward Iordănescu la Euro 2024 se află Ionuț Andrei Radu la Inter. Campioana Italiei e obligată să-i achite în continuare, dacă nu scapă de el până se închide fereastra de mercato în toată lumea, să-i alimenteze contul anual cu un milion de euro (1,85 milioane brut). Din cauză că ține la aceste pretenții, fostul căpitan al naționalei de tineret nu a semnat cu Sassuolo, nici cu Sampdoria sau cu un club din Franța ori Elveția.

Man ia de trei ori cât Mihăilă, Răzvan Marin este egalul lui Ionuț Radu » Care sunt salariile românilor din Serie A
Ionut Radu, foto: Imago

Portarul, ce s-a întors la Milano după împrumutul la Bournemouth și a fost scos din lot de Simone Inzaghi pentru acest sezon, ocupă poziția a 22-a în topul salariilor nerazzurrilor (total fond, 84,85 milioane net, 141,75 milioane brut). Sub A. I. Radu nu mai sunt decât alte rezerve, Kristian Asllani și Yann Bisseck (800.000), Tomas Palacios (600.000), Eddie Salcedo (200.000), și alt portar, Raffaele Di Gennaro (150.000).

#Burnete și Borbei câștigă la un loc cât Mihăilă

Pe locul al cincilea între stranierii noștri din Serie A îl descoperim pe Rareș Burnete. Atacantul, care a câștigat în 2022-2023 lo scudetto la categoria Primavera, are scris un acord de 300.000 de euro net (550.000 brut), dublu față de cât primește anual colegul și conaționalul portar, Alexandru Borbei (150.000, 280.000 brut).

Primul e pe locurile 17-19, în timp ce celălalt e pe 20 în topul salariilor trupei giallorossa, la care antrenorul Luca Gotti e cel mai prost plătit de pe băncile tehnice din prima ligă (0,5 milioane).

Al șaptelea și cel mai recent sosit în Cizmă ambasador din Superligă este Răzvan Sava. Portarul vânduit de CFR Cluj la Udinese cu 2,5 milioane de euro plus un milion bonusuri de performanță a semnat pentru un salariu de 200.000 de euro net (370.000 brut).

Exact cât câștigă al treilea goalkeeper al lotului friulan, Daniele Padelli, alături de care a stat pe banca de rezerve la victoria (1-0) cu Como de duminică. Sub cei doi jucători cu mănuși nu mai există decât Festy Ebosele (180.000) și Iker Bravo (150.000).

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
observator_federal
observator_federal  •  02 Septembrie 2024, 22:10

Sper că sursa acestor informații nu este saitul capology.com - de fapt bine ar fi ca sursa informațiilor să nu fie internetul!! (Să vedeți cum se va rostogoli acum această interesantă statistică pe toată pletora saiturilor si blogurilor românești "de specialitate"...). Pe bune, scrie fiecare ce vrea, FĂRĂ A PRECIZA SURSA INFORMAȚIILOR??

Van_Basten
Van_Basten  •  02 Septembrie 2024, 20:58

Scorpion, roitaliana ta imi da dureri de dinti: "Acesta din urmă se găsește la coada contractelor allenatorilor din actuala Serie A" In plus (sau mai ales) ce logica are o comparatie salarii jucatori-antrenori?!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează