INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Manchester City - Arsenal 5-0, umilință istorică » Cifre groaznice pentru „tunari” în debutul sezonului

Manchester City - Arsenal, 5-0
Foto.Imago +13   FOTO
Manchester City - Arsenal, 5-0 Foto.Imago

Articol de GSP - Publicat sambata, 28 august 2021 19:27 / Actualizat sambata, 28 august 2021 20:32

Manchester City a zdrobit-o pe Arsenal, scor 5-0, în meciul din etapa #3 din Premier League.

„Cetățenii” au făcut instrucție cu Arsenal, pe Etihad, la capătul unui meci perfect pentru elevii lui Pep Guardiola. 

După doar 12 minute de joc, Pep Guardiola îl conducea pe fostul său secund, Mikel Arteta, cu 2-0, prin golurile înscrise fulgerător de Ilkay Gundogan și Ferran Torres. Cele două reușite au încins spiritele în rândul oaspeților, iar Granit Xhaka a părăsit terenul fiind eliminat după o intrare foarte periculoasă asupra lui Joao Cancelo.

Înainte de pauză, Gabriel Jesus a mărit scorul la 3-0, după o incursiune a nou-venitului Jack Grealish, la capătul căreia i-a pasat decisiv brazilianului.

Rodrigo și Ferran Torres au mai marcat ultimele goluri pentru City în repriza secundă, trupa lui Guardiola ajungând la 6 puncte după primele 3 etape de Premier League.

Imagini de la Mnachester City - Arsenal, 5-0

+8 FOTO

Manchester City, serie incredibilă acasă

Pentru City această victorie reprezintă o bornă uriașă. Este al 3-lea succes consecutiv cu 5-0 în meciurile disputate pe teren propriu.

Precedentele victorii sunt cu Everton, în ultima etapă a sezonului trecut, și cu Norwich, etapa precedentă.

Cifre dezastruoasă pentru Arsenal

Cifrele „tunarilor” sunt dezastruoase după trei meciuri. Nu au înscris niciun gol, au primit 9 și ajung astfel în subsolul clasamentului din campionatul Angliei.

Posesia a fost net în favoarea lui City, 81%, iar oaspeții nu au avut niciun șut pe poartă și doar o ocazie de gol. Arsenal devine a doua formație din istoria Premier League care înregistrează după trei etape 0 puncte și un golaveraj de -9. Prima a fost Wolverhampton, în sezonul 2003-2004, informează Opta Joe.

De asemenea, în ultimele 8 meciuri directe dintre cele 2 echipe, disputate în campionat, City s-a impus de fiecare dată. Ba mai mult, londonezii n-au reușit să înscrie niciun gol.

Citește alte știri despre fotbalul internațional:

Reacția lui Ronald Koeman după oferta uriașă a Realului pentru Mbappe: „E o nebunie!”

„CR7”, un vis blocat de Premier League! Veste proastă pentru Ronaldo

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
Europa League
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
FCSB, tun financiar în Europa League » Anunțul lui Gigi Becali la GSP Live Special
Europa League
FCSB, tun financiar în Europa League » Anunțul lui Gigi Becali la GSP Live Special
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (1)
magic4ever
magic4ever  •  29 August 2021, 11:20

Xhaka prin acest cartonas rosu forteaza plecarea la Roma lui Mourinho pe ultima suta de metri...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close