Articol de Daniel Scorpie - Publicat duminica, 19 august 2018 17:56
Manchester City a oferit o adevărată lecție de fotbal în meciul jucat duminică pe teren propriu cu Huddersfield, încheiat 6-1.
David Silva a marcat o bijuterie de gol din lovitură liberă, în lecția ofensivă a campioanei, și i-a dedicat reușita bebelușului salvat miraculos, pe care l-a adus prima dată la stadion.
S-a retras din naționala Spaniei după recentul Mondial ca să se concentreze pe Man. City și să fie mereu lângă micuțul Mateo. David Silva l-a adus ieri pentru prima oară la "Etihad Stadion" pe bebelușul său, născut foarte prematur și salvat de la moarte, după multe luni petrecute în spital.
A sărutat tatuajul
A ținut să facă un meci bun și să marcheze. I-a reușit, dedicându-i golul de 4-1. Execuția superbă din lovitură liberă, pe deasupra zidului, a fost cea mai frumoasă a meciului cu Huddersfield (6-1). Atacantul "cetățenilor" s-a uitat în tribună, spre Mateo, și a sărutat tatuajul de pe braț, dedicat lui.
Hat-trick Agüero
Protagonistul meciului a fost însă Kun Agüero, care a semnat un hat-trick, primul gol dintr-o pasă primită de la Ederson, întâiul assist al unui portar al lui City în Premier!
Gabriel Jesus și Kongolo, în propria poartă, au completat seria reușitelor trupei lui Pep Guardiola. Adversarul foarte slab, care n-a făcut niciun fault până la pauză, s-a consolat doar cu golul semnat de J. Stankovic.
14 goluri
în ultimele 8 meciuri de campionat pe Etihad are Agüero. Kun a ajuns la 9 hattrick-uri în Premier, doar Shearer (11) marcând mai multe