INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

GALERIE FOTO Manchester City - West Ham 4-1 » Campioana Angliei a câștigat categoric pe Etihad și își anunță revenirea

Articol de - Publicat sambata, 04 ianuarie 2025 18:54 / Actualizat sambata, 04 ianuarie 2025 19:33

Manchester City s-a impus fără drept de apel pe teren propriu în primul meci al anului 2025 în fața celor de la West Ham, scor 4-1, într-un duel al rundei cu numărul 20 din Premier League. Astfel, trupa lui Pep Guardiola a reușit să lege două victorii consecutive în campionat și pare că a depășit perioada proastă prin care a trecut în ultimele luni.

Rezultatele etapei cu numărul 20 din Premier League

Prima șansă importantă de gol a partidei a venit în minutul 7 și le-a aparținut oaspeților. În urma unei combinații spectaculoase între Fullkrug și Summerville, mijlocașul englez i-a pasat lui Mohammed Kudus, aflat în banda dreaptă, iar ghanezul a reușit să pătrundă în careu, însă Gvardiol i-a blocat unghiul de șut, iar execuția jucătorului lui West Ham s-a oprit în plasa laterală.

Manchester City a deschis scorul împotriva cursului jocului

Deși a fost echipa mai periculoasă a începutului de meci, West Ham s-a văzut condusă încă din minutul 10. În urma unei acțiuni desfășurate în flancul stâng, brazilianul Savinho a expediat o centrare în careul „ciocănarilor”, Vladimir Coufal a deviat, iar balonul a ajuns în plasa porții lui Areola.

Treptat, campioana Angliei a pus stăpânire pe joc și își putea dubla avantajul în minutul 32, însa Bernardo Silva nu a reușit să-l învingă pe Areola din preajma punctului cu var.

Până la urmă însă, City a intrat la cabine cu un avantaj de două goluri. În minutul 42, Savinho a reușit o nouă acțiune bună în flancul stâng, pe care a finalizat-o cu o centrare în careu, de unde Erling Haaland a reluat cu capul în poarta lui Areola.

+8 FOTO

Erling Haaland, „dublă” împotriva lui West Ham

Similar începutului primei reprize, și în debutul actului secund elevii lui Julen Lopetegui au avut inițiativa, însă cei care au reușit să înscrie au fost „cetățenii”.

Mai întâi, Erling Haaland a făcut „dubla” în minutul 56, după ce l-a învins pe Areola printr-o „scăriță”. Pasa decisivă a venit de la același Savinho.

Iar apoi, după doar 2 minute, în urma unei greșeli de construcție, oaspeții au pierdut balonul în apropierea propriului careu, Kevin De Bruyne a fost cel care a recuperat, iar belgianul l-a servit perfect pe Foden, care a făcut 4-0 din câțiva metri.

Scorul final al partidei a fost stabilit în minutul 71. West Ham a reușit golul de onoare prin Niclas Fullkrug, fostul fotbalist al celor de la Borussia Dortmund. Tomas Soucek a centrat în careu din flancul stâng, iar atacantul german l-a învins pe compatriotul său, Stefan Ortega, cu o execuție din prima la firul ierbii.

În urma acestui rezultat, „cetățenii” au acumulat 34 de puncte, dar rămân pe locul 6 în clasament, la 3 lungimi în spatele revelației Nottingham Forest, care ocupă în acest moment locul 4.

De cealaltă parte, trupa lui Julen Lopetegui rămâne pentru moment pe locul 13, cu 23 de puncte.

În etapa viitoare din Premier League, Manchester City va evolua pe terenul lui Brentford, în timp ce West Ham va primi vizita celor de la Fulham.

Clasament Premier League:

FINAL » Manchester City - West Ham United 4-1

  • Au marcat: V. Coufal (autogol - 10'), E. Haaland (42', 56'), P. Foden (58') / N. Fullkrug (71')
  • Click AICI pentru statistici

Manchester City - West Ham United » Echipele de start:

MANCHESTER CITY (4-1-4-1): Ortega - Lewis, Akanji, Ake, Gvardiol - Kovacic - Foden, B. Silva, De Bruyne, Savinho - Haaland
Rezerve: Carson - Doku, Grealish, Gundogan, McAtee, Nunes, O'Reilly, Simpson-Pusey, Walker
Antrenor: Pep Guardiola

WEST HAM UNITED (4-2-3-1): Areola - Coufal, Todibo, Kilman, Bissaka - Alvarez, Soucek - Kudus, Paqueta, Summerville - Fullkrug
Rezerve: Foderingham - Cresswell, Ings, Irving, Luis Guilherme, Mavropanos, Rodriguez, Scarles, Soler
Antrenor: Julen Lopetegui

Stadion: Etihad Stadium (Manchester)
Arbitru: Michael Salisbury

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Din cantonament, Valeriu Iftime explică demiterea lui Ciobotariu: „De aici a pornit totul” » Cine e omul în care-și pune toate speranțele: „E unul dintre cei mai interesanți din România”
Superliga
Din cantonament, Valeriu Iftime explică demiterea lui Ciobotariu: „De aici a pornit totul” » Cine e omul în care-și pune toate speranțele: „E unul dintre cei mai interesanți din România”
„Dacă nu mă scotea, sigur muream de cocaină” » Jimmy White, dezvăluiri halucinante cu „monstrul” Alex Higgins: „Am pus frână și a zburat prin parbriz. Eram amândoi beți și drogați”
Special
„Dacă nu mă scotea, sigur muream de cocaină” » Jimmy White, dezvăluiri halucinante cu „monstrul” Alex Higgins: „Am pus frână și a zburat prin parbriz. Eram amândoi beți și drogați”
Ciobotariu nu pleacă singur » Încă trei oameni dați afară de la Botoșani
Superliga
Ciobotariu nu pleacă singur » Încă trei oameni dați afară de la Botoșani

Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”

Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”


Comentarii (2)
Tibisor
Tibisor  •  05 Ianuarie 2025, 09:45

A si avut adversar pe masura ...

Vardy.Party
Vardy.Party  •  04 Ianuarie 2025, 18:23

Hai, că nu mai scuipă Guardiola. A mai bătut pe încă unul slab, bun la matematică și cu ochelari, după exercițiul cu Leicester. Haaland iar e “grande”. În curând nu-ți va mai fi aşa uşor. În curând o să dai de echipe de nivelul tău, ca Fulham şi Bournemouth.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează