INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Manchester United pregătește o nouă ofertă colosală pentru un fotbalist: 200 de milioane de euro!

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de Alexandru Pavel - Publicat marti, 03 aprilie 2018 22:43

Manchester United plănuiește să-l aducă pe Mohamed Salah de la rivala Liverpool, dar dorința lui Mourinho de a lucra din nou cu egipteanul s-ar putea realiza doar în cazul în care ”diavolii roșii” vor satisface pretențiile financiare ale trupei lui Jurgen Klopp.

Managerul celor de la United l-a adus pe Salah în Premier League, pe vremea în care o pregătea pe Chelsea. Jucătorul în vârstă de 25 de ani nu a reușit să se integreze în tricoul ”albaștrilor” după venirea de la Basel, fiind împrumutat la Fiorentina și Roma, înainte de a fi cedat definitiv la cea din urmă.

Mohamed Salah, care traversează cel mai bun sezon din carieră la chiar primul pe ”Anfield”, a devenit o țintă pentru marile cluburi ale Europei, iar acum presa spaniolă anunță că United este pregătită să-l aducă pe acesta indiferent de suma de transfer. Nu mai puțin de 200 de milioane de euro ar urma să ofere ”diavolii roșii” în schimbul celui care era adus pentru doar 42 de milioane de euro la începutul acestui sezon.

Real Madrid îl are de asemenea pe lista de transferuri pentru sezonul viitor pe jucătorul lui Liverpool, dar încercarea spaniolilor de a-l aduce pe egiptean pe ”Santiago Bernabeu” s-ar putea transforma într-un eșec, în cazul în care United va pune pe masă o ofertă colosală pentru semnătura lui Salah.

Egipteanul este golgeterul la zi din Premier League, fiind primul clasat și în competiția pentru Gheata de Aur. Salah a reușit să înscrie 37 de goluri în 42 de partide în toate competițiile, în care și-a trecut în cont și 12 assisturi. Liverpool ocupă locul 3 în campionatul Angliei, fiind calificată și în sferturile de finală ale Champions League, acolo unde vor întâlni pe Manchester City.

80.000.000 €este cota de piață a fotbalistului în vârstă de 25 de ani, care mai are contract până în 2022 cu Liverpool

sursa: dailystar 

Citește și:
Accident cumplit la schi: fotbalistul de 34 de ani a căzut din telescaun și și-a pierdut viața. Soția lui a fost rănită
Campionate

Septupla campioană de Grand Slam s-a căsătorit în secret! Nunta a ținut 5 zile
Altele

Ce-a fost asta?! A lăsat Superliga pentru Cupa Africii și s-a făcut de râs: „Calamitate”
Campionate
Ce-a fost asta?! A lăsat Superliga pentru Cupa Africii și s-a făcut de râs: „Calamitate”
Reapare moda „sateliților” » Știința dă jucători la Dinamo
Superliga
Reapare moda „sateliților” » Știința dă jucători la Dinamo
EXIT din România. O celebră companie suedeză a vândut afacerea din țara noatră
Profit.ro
EXIT din România. O celebră companie suedeză a vândut afacerea din țara noatră
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”

Comentarii (1)
magic4ever
magic4ever  •  04 Aprilie 2018, 10:45

Super fotbalist Salah...este in primii 10 din lume in momentul asta..cine il transfera da lovitura

Vezi toate comentariile (1)
Comentează