Articol de Adrian Duţă - Publicat vineri, 01 noiembrie 2024 14:17 / Actualizat vineri, 01 noiembrie 2024 14:27
Manchester United l-a prezentat oficial pe Ruben Amorim (39 de ani), noul antrenor al echipei.
Portughezul va conduce primul antrenament pe 11 noiembrie, după cum a anunțat clubul din Premier League. Până atunci, de United se va ocupa interimarul Ruud Van Nistelrooy. Amorim are nevoie de viză pentru a putea lucra în Anglia, iar formalitățile de obținere a documentului mai durează câteva zile.
United a plătit clauza pe care Amorim o avea la Sporting Lisabona, de 10 milioane de euro. „Diavolii” s-au despărțit pe 28 octombrie de olandezul Erik Ten Hag, cel care stătea pe banca echipei din vara anului 2022.
Ruben Amorim, prezentat oficial la Manchester United
„Manchester United este încântată să anunțe numirea lui Ruben Amorim în funcția de antrenor principal al primei echipe a clubului. El a semnat până în iunie 2027, cu o opțiune de prelungire pe încă un an. După ce își va îndeplini obligațiile față de clubul său actual, el se va alătura echipei Manchester United luni, 11 noiembrie.
Ruben este unul dintre cei mai interesanți și mai bine cotați tineri antrenori din fotbalul european. Foarte apreciat atât ca jucător, cât și ca antrenor, printre trofeele sale se numără două titluri din Primeira Liga în Portugalia cu Sporting CP; primul dintre acestea a fost primul titlu al clubului în 19 ani.
Ruud van Nistelrooy va continua să se ocupe de echipă până la sosirea lui Ruben”, a transmis Manchester United pe site-ul oficial al clubului.
Cine e Ruben Amorim, noul antrenor de la Manchester United
Ruben Amorim a fost mijlocaș important în fotbalul portughez. El s-a retras în urmă cu 7 ani din cariera de fotbalist. În 2019 a devenit principal pentru prima dată, la Braga. În martie 2020 a semnat cu Sporting, pe care a transformat-o într-o forță.
A câștigat două titluri și a stat pe banca alb-verzilor de 227 de ori. El preferă să joace în sistemul 3-4-3, unul neobișnuit pentru jucătorii lui Manchester United.
Clasamentul din Premier League
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”