INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTERVIU

EXCLUSIV // VIDEO Omul de încredere de lângă Diego Armando Maradona, interviu pentru GSP: „Acești doi fotbaliști români puteau juca oricând pentru Argentina”

Alejandro Mancuso (foto: GSP)
Alejandro Mancuso (foto: GSP)

Articol de - Publicat duminica, 05 noiembrie 2023 15:20 / Actualizat duminica, 05 noiembrie 2023 16:10

Alejandro Mancuso, ex-internațional argentinian, fost component al echipei ”pumelor” la World Cup 1994 și fost secund al lui Maradona la naționala sud-americană, este în România și a povestit ce impact a avut celebrul meci de la Pasadena și cum a fost viața lui, și a altora, lângă ”El Pibe d'Oro”.

Alejandro Mancuso, 55 de ani, este un nume cunoscut atât în Argentina natală, cât și la marii rivali, Brazilia, un fost fotbalist care a evoluat pentru Boca Juniors, Independiente, Velez, dar și pentru Palmeiras și Flamengo. 

CSA Steaua a transferat fiul unui fost internațional argentinian, omul de încredere al lui Diego Maradona
CSA Steaua
CSA Steaua a transferat fiul unui fost internațional argentinian, omul de încredere al lui Diego Maradona

Fostul internațional al "pumelor" a sosit pentru câteva zile la București, în vizită la fiul său, Gianluca, fotbalistul celor de la CSA Steaua, care a suferit o operație de apendicită.

Alejandro Mancuso alături de ”El Pibe d”Oro” Maradona, la naționala Argentinei
Alejandro Mancuso alături de Leo Messi, pe vremea când, alături de Maradona, pregătea naționala ”pumelor”
Alejandro Mancuso, la o partidă de tenis cu ”Il Fenomeno” Ronaldo, Mancuso fiind cunoscut și în Brazilia
Alejandro Mancuso, la un meci demonstrativ, alături de Claudio Caniggia și David Trezeguet
Generația Argentina 1994: Alejandro Mancuso alături de Diego ”Cholo” Simeone și Leo Rodriguez
+1 FOTO

Sud-americanul lucrează pentru ESPN Latinoamericana și un post de radio din țara sa, dar se recomandă și ca director tehnic internațional la federația argentiniană. 

În cadrul unui interviu acordat GSP.ro, Mancuso a rememorat momente frumoase pentru noi, românii, triste pentru argentinieni, victoria fantastică a Generației de Aur în vara lui 1994 în SUA la Campionatul Mondial. Acel 3-2 de poveste de la Pasadena, în fața a peste 90.000 de spectatori!

Amintirile îl răscolesc pe Alejandro Mancuso: „Cea mai grea înfrângere a Argentinei, aveam o generație care putea fi campioană mondială”

Mancuso a fost rezervă neutilizată în acel meci, care reprezintă cea mai importantă victorie a României la un Mondial. Și după aproape trei decenii au rămas amintirile dureroase pentru el și alți argentinieni.

"A fost un meci special pentru că eram îndurerați de suspendarea lui Maradona, găsit dopat, și accidentarea neprevăzută a lui Caniggia, aceste două detalii ne-au tulburat teribil. 

Plus că am întâlnit o echipă foarte compactă, grupată în jurul lui Hagi, am avut și ghinion. Probabil, cea mai grea înfrângere din istoria naționalei, cel puțin pe care o cunosc eu, mai ales că aveam o echipă care ar fi putut deveni campioană mondială.

10selecții a adunat Mancuso ca jucător în naționala Argentinei, în perioada 1992-1994

Au fost multe detalii care au funcționat contra noastră. Și a ieșit bine pentru România. Am înțeles că acea generație a voastră este denumită de aur. Asta spune multe despre victoria României asupra Argentinei", a comentat Mancuso.

Alejandro Mancuso la clipa amintirilor: „Ce generație aveam... Păcat că n-ați luat o medalie”

"Într-adevăr, Hagi era extraordinar. Un alt fotbalist mare, Popescu, îl cunoșteam foarte bine. Ei erau liderii. Cred că ei doi puteau juca oricând pentru naționala Argentinei. Vă dați seama cum ar fi fost o linie de atac cu Maradona, Hagi și Batistuta?! Ce generație aveam și noi... Păcat că nu am bifat niciun trofeu, nicio performanță.

La noi mai erau Redondo, Simeone, Sensini, Chamot, Balbo, Ruggeri, care erau vedete internaționale, superstaruri în Europa. Plus Maradona, Caniggia, Batistuta. 

Păcat de voi că v-ați oprit apoi în meciul cu Suedia, ați fi meritat o medalie. De când n-ați mai fost la un Mondial? Din 1998? Cum de s-a întâmplat asta?!", a exclamat argentinianul.

Viața în preajma lui Diego Armando Maradona: „Am străbătut lumea, dar nu puteam ieși nicăieri, era nebunie când apărea el”

Mancuso a lucrat, apoi, alături de Diego Armando Maradona la naționala Argentinei, a fost unul dintre secunzii săi.

Argentinianul a fost chestionat dacă era ușor sau greu de lucrat cu El Pibe d'Oro, având în vedere carisma, renumele, temperamentul lui Diego.

"Nu era deloc dificil, era parte din grup, era la fel ca noi. Am foarte multe amintiri cu el. Maradona călătorise prin toată lumea și toți înnebuneau când apărea undeva. Hotelurile se umpleau când venea el, nu mai puteai ieși pe stradă! Trebuia să stai mereu în cameră. Am străbătut lumea, dar nu putea vizita nimic.

A fost dificil să trăiești cu personajul Maradona, dar ne-am întâlnit cu mari personalități ale lumii. Când oamenii îl vedeau pe Maradona înnebuneau. Îl tratau ca pe Dumnezeu. Erau oameni care credeau că Diego e Dumnezeu. Ce știu eu? Eram în avion, iar când erau turbulențe, ne panicam, iar când turbulențele treceau începeau glumele: «Stai liniștit, nu cade avionul, suntem cu Dumnezeu!». Maradona era Dumnezeu, înțelegi?", a reacționat argentinianul.

Am fost ca și ceilalți foarte afectat de moartea lui Diego. Foarte dureros a fost pentru toți argentinienii. La 60 de ani era încă tânăr. În ultimele imagini apărute cu el nu părea bine, să-l vezi în starea aia în ultima perioadă a fost foarte trist pentru noi.

- Alejandro Mancuso

VIDEO Alejandro Mancuso: „Era foarte greu pentru Maradona-antrenorul să depășească ce a făcut ca jucător”

Citește și alte știri:

EXCLUSIV Fotbalistul crescut la juniorii lui Tottenham, la primul gol în Liga 1: „Cu ei țin să marchez!”. Ce l-a impresionat în România

Ioan Ovidiu Sabău a înțeles gestul lui Dan Nistor de la derby-ul Clujului: „Și eu am avut astfel de momente. Mi-o fi mie simpatic”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Andrea Compagno, pe picior de plecare din China! Fostul atacant de la FCSB și FCU Craiova, pregătit de revenire
Campionate
Andrea Compagno, pe picior de plecare din China! Fostul atacant de la FCSB și FCU Craiova, pregătit de revenire
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Nationala
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Ninsori la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB » Cum arată terenul cu 9 ore înaintea restanței din Superliga
Superliga
Ninsori la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB » Cum arată terenul cu 9 ore înaintea restanței din Superliga

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (3)
VardyParty
VardyParty  •  05 Noiembrie 2023, 16:12

Nimeni, absolut nimeni, nu e jici jumate din ce-a fost Diego. Copiii nu au cum sā înțeleagā.

badeadorian
badeadorian  •  05 Noiembrie 2023, 16:11

''De când n-ați mai fost la un Mondial? Din 1998? Cum de s-a întâmplat asta?!" ..... Domnule Mancuso , ne-am focusat pe mini-fotbal !!! Suntem campioni mondiali !!! .... Fotbalul in 11 o sa fie dat uitarii !!! .

robert720
robert720  •  05 Noiembrie 2023, 15:59

Pai Diego chiar a fost Dumnezeu. Ingheti cand vezi pe youtube clipurile cu el. Nu numai golurile si pasele, fazele periculoase, dar fiecare atingere de minge. E meciul cu Ungaria de la CM 1982, sa urmariti in repriza a doua cum preia o pasa langa tusa. Am vazut faza de sute de ori, nici acum nu-mi dau seama ce-a facut acolo.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează