Articol de GSP - Publicat duminica, 05 noiembrie 2017 16:05
La 30 de ani, Leo Messi continuă să fie într-o formă fizică excelentă și este unul dintre cei mai buni jucători din lume.
Starul Barcelonei a luat o decizie radicală în 2014, după ce a pierdut finala Campionatului Mondial, 0-1 cu Germania. Și-a angajat un nutriționist, Giuliano Poser, și totul i-a mers perfect după ce și-a schimbat stilul de viață.
Mijlocașul argentinian Lautaro Acosta, fost la Sevilla și actualul jucător al lui Lanus, a vorbit despre nutriționistul lui Messi și despre sacrificiile pe care le face acesta. "Leo a fost inspirat și a acceptat să-și schimbe dieta pentru a-și îmbunătăți performanțele".
"Adevărul e că azi nu ne dăm seama de cât de important este să ai grijă de tine, într-un fotbal atât de exigent, din punct de vedere fizic. Jucătorii merg la Veneția pentru a-l vizita pe nutriționistul lui Messi. Acest tip îți scoate din meniu multe feluri de mâncare. În cazul meu, mi-a interzis să mănânc brânză, carne și ouă. Te omoară!", a spus Acosta, potrivit Mundo Deportivo.
Angel Di Maria, Fernando Gago și Kun Aguero sunt printre cei care l-au vizitat pe nutriționistul lui Messi.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”