Articol de GSP - Publicat sambata, 30 ianuarie 2021 12:27 / Actualizat sambata, 30 ianuarie 2021 13:45
Parma l-a transferat pe Dennis Man (22 de ani), contra sumei de 13 milioane de euro, iar Laurențiu Reghecampf (45 de ani), fost antrenor al jucătorului la FCSB, i-a transmis un mesaj noului fotbalist al formației de pe Stadio Ennio Tardini.
Laurențiu Reghecampf l-a pregătit pe Dennis Man la FCSB, în sezonul 2016/17, în care internaționalul român a evoluat 9 partide și a marcat un gol. Roș-albaștrii au terminat sezonul pe locul 2, iar Nicolae Dică a devenit noul tehnician al echipei, perioadă în care Dennis Man a devenit un jucător de bază.
Laurențiu Reghecampf: „Trebuie să se descurce de 100 de ori mai bine decât a făcut-o la Steaua”
„Dennis a crescut foarte mult. Dar să îmi dau cu părerea în momentul de faţă despre nivelul lui în Italia nu cred că are rost. Sunt foarte multe lucruri care se vor întâmpla în următoarea perioadă.
Echipa joacă pentru salvarea de la retrogradare, meciurile vor fi foarte grele, este un alt stil de joc faţă de cel pe care îl avea la Steaua, unde echipa juca ofensiv, şi avea şi alţi adversari, nu de acelaşi nivel... Vă daţi seama, acolo intervin foarte multe lucruri, unde el trebuie să se descurce de 100 de ori mai bine decât a făcut-o la Steaua. De-abia acum începe pentru el adevărata carieră în fotbalul profesionist”, a declarat Laurențiu Reghecampf pentru Telekom Sport.
VIDEO. Dennis Man a semnat cu Parma » Becali ia 13 milioane de euro
Citește și alte știri despre stranieri:
E gata! Dan Petrescu a transferat un jucător din Liga 1: „Semnează”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”