Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat miercuri, 20 decembrie 2023 18:08 / Actualizat miercuri, 20 decembrie 2023 19:20
Fostul mijlocaș Mesut Ozil (35 de ani) trage tare în sala de forță, după încheierea carierei de fotbalist.
Mesut Ozil și-a anunțat retragerea din fotbal în luna martie a acestui an.
De-a lungul carierei, Ozil a fost un fotbalist cu un fizic, mai degrabă, firav. Acum, la doar câteva luni de la retragere, acesta a acumulat deja o masă musculară importantă.
Alper Aksac, antrenorul personal cu care lucrează fostul fotbalist, a postat pe rețeaua de socializare Instagram mai multe imagini în care se poate observa transformarea germanului cu origini turcești.
GALERIE FOTO. Mesut Ozil, transformare spectaculoasă
În cariera de fotbalist, Ozil a jucat pentru echipe precum Schalke 04, Werder Bremen, Real Madrid, Arsenal, Fenerbahce sau Basaksehir.
114 goluriși 222 pase decisive a adunat Mesut Ozil în cariera de fotbalist
Acesta are 92 de meciuri pentru naționala Germaniei, pentru care a marcat de 23 de ori și oferit 40 de pase de gol. A făcut parte din lotul nemților la Cupa Mondială din 2014, când Germania a ridicat trofeul.