Articol de GSP - Publicat vineri, 08 iulie 2022 17:42 / Actualizat vineri, 08 iulie 2022 19:19
Michel Platini (66 de ani), fost conducător UEFA, a oferit primele declarații după ce el și Sepp Blatter (88), fost președinte FIFA, au scăpat de închisoare, fiind achitați în procesul de fraudă în care au fost implicați.
Fostul președinte al FIFA și ex-șeful UEFA au fost absolviți de acuzațiile aduse de Procuratura elvețiană, care ceruse o pedeapsă de un an și 8 luni de închisoare cu suspendare pentru fiecare și doi ani de supraveghere în libertate. Platini a comentat asupra victoriei, deschizând discursul cu o glumă.
![Marele talent al fotbalului englez s-a retras la 30 de ani: „Căpitan la clubul iubit și la națională! Mi-am trăit visul!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/08072022/e81c5323-be29-406d-be10-ad0738cd4e09.jpg?width=195&height=130)
Platini și Blatter, achitați!
„I-am spus lui Blatter «Vezi, când nu alegi tu arbitrul câştigăm!». Bineînţeles că este o zi frumoasă, însă nu pot spune că este una dintre cele mai frumoase din viaţa mea, pentru că este doar confirmarea a ceea ce spun eu de şapte ani. Este bine că în sfârşit adevărul a ieşit la iveală, după atâtea manipulări, minciuni şi nedreptăţi.
V-am spus că sunt un tip cinstit. Comisiile FIFA şi TAS nu m-au crezut. Un tribunal adevărat m-a crezut astăzi. Justiţia celor care nu sunt în fotbal mă salvează de justiţia fotbalului, deşi i-am dedicat toată viaţa acestui sport. Asta doare”, a declarat Platini potrivit L'Equipe.
Platini: „Toată lumea i-a crezut pe idioţii ăştia de la FIFA”
„Vă puteţi imagina când Allard (n.r. - Vanessa Allard, membră a comisiei de etică a FIFA şi comisia de investigaţie FIFA) au vrut să mă dea afară din fotbal pe viaţă! Fiindcă asta începe atunci, în 2015. După aceea m-au numit spălător de bani și falsificator de conturi.
Şi aceste acuzaţii nu au ajuns doar la Bellinzona. Jurnaliştii din India, China, din toată lumea, au căzut asupra mea pentru că i-au crezut pe idioţii ăştia de la FIFA. Apoi, FIFA s-a înţeles cu MPC (n.r. - Ministerul Public al Confederaţiei Elveţiene)
Da, este un complot şi nu este uşor să te afli în faţa acestor oameni cu lobbyiştii şi cu milioanele lor. Te aperi cum poţi. Sunt obosit, familia Platini este obosită, e greu prin ce am trecut”, a mai precizat fostul fotbalist.
Citește alte știri din fotbalul internațional:
![Sacrificiul lui Sadio Mane » A vrut să joace pe semnătură: „Dacă mor pe teren, va fi numai vina mea!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/08072022/b84ae8bc-bf1d-41db-a1a0-93bc9694a9a2.jpg?width=195&height=130)
![Cum a ajuns Chivu să fie antrenor: „Lângă mine erau Ferguson și Moyes, am zis să nu fiu chiar ultimul...”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/07072022/f45c6575-9488-48fb-a134-a58da0e63fbb.jpg?width=195&height=130)
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
![Golgheterul din Superliga are cu ce se lăuda în plan personal! » „Jumătatea” lui arată spectaculos](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/a15e9e71-4870-4478-90ab-801413253d6d.jpg?width=195&height=130)
![A bătut-o pe Dinamo, dar Alibec are altă rivală în Superligă: „Avem o revanșă de luat, ne-au dat cu terenul în cap!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/15022025/5310416d-697f-4215-b672-a5ee2296ef6d.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul