Articol de GSP - Publicat luni, 14 martie 2022 13:07 / Actualizat luni, 14 martie 2022 13:24
Mircea Lucescu (76 de ani), antrenorul lui Dinamo Kiev, a vorbit în presa italiană despre războiul declanșat de Rusia în Ucraina. Tehnicianul român a povestit cum a reușit să plece din Ucraina, chiar înaintea atacului asupra capitalei Kiev.
Mircea Lucescu a abordat și subiectul sportivilor ruși excluși din competiții. Antrenorul român consideră că sportul ar trebui delimitat de politică și ar trebui folosit pentru a uni oamenii.
Mircea Lucescu: „Sportul ar trebui să unească oamenii”
„În opinia mea, sportul ar trebui să unească. Este ca și cultura, ar trebui să nu aibe legătură cu politica. Am trăit războiul din 2014, când am fost nevoiți să plecăm din Donețk și de atunci nu ne-am mai întors. Doi ani am jucat peste tot, dar niciodată acasă. Am crezut că s-a terminat așa, în schimb acum a început asta”, a spus Mircea Lucescu, potrivit Tuttosport.
Antrenorul român consideră că războiul dintre Rusia și Ucraina este abia la început, deoarece ucrainenii sunt oameni mândri, care nu vor renunța la luptă.
„Nu m-am gândit niciodată că se va întâmpla așa ceva, ucrainenii și rușii au trăit împreună ca frații. Acum problema este politică, nu știu cum se va termina, pentru că ucrainenii sunt oameni mândri. Războiul va dura mult timp și nu vor exista învingători. Nu ar fi trebuit să se ajungă la acest punct”, a mai declarat Mircea Lucescu, conform sursei menționate.
Mircea Lucescu: „Încercăm să ajutăm cât mai mulți oameni”
„După noaptea atacului rusesc, am rămas în Kiev timp de trei zile. Apoi, cu ajutorul UEFA și al Federației din Moldova, toți străinii de la diferitele echipe din Ucraina au plecat în România, iar apoi în țările lor. Acum mă aflu la București, unde încercăm să ajutăm cât mai mulți oameni”, a mai declarat Mircea Lucescu în presa italiană.
Citește și:
David Popovici s-a oferit să-i ajute pe sportivii ucraineni: „Doar dați-mi un mesaj”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”