Articol de Daniel Scorpie - Publicat marti, 10 decembrie 2019 10:50
Napoli schimbă banca în mijlocul sezonului. Patronul De Laurentiis are un acord verbal cu fostul antrenor al Milanului, Gennaro Gattuso, care va primi 1,5 milioane până la vară şi alte 3 milioane pentru campionatul viitor.
- Napoli - Genk se joacă azi, de la 19:55, în ultima etapă din grupele Champions League. Partida va fi liveTEXT pe GSP.RO și în direct pe TV Digi Sport, TV Telekom Sport și Look Plus
Indiferent de rezultatul ultimei partide din grupele Ligii cu Genk, viitorul lui Carlo Ancelotti este deja hotărât la Napoli. „Valiza antrenorului este mereu pregătită şi demiterea chiar nu mă sperie. Am mai trăit la alte cluburi situaţia din ultimele luni. Dar n-aş vrea niciodată ca echipa să joace pentru mine!”, recunoaşte tehnicianul de 60 de ani, revenit în Serie A în iulie 2018.
Don Carlo a pierdut vestiarul, care e scindat în patru tabere, şi nici nu mai regăseşte formula ieşirii din criza acută de joc, preşedintele sperând la o despărţire pe cale amiabilă.
Adus pentru un nou proiect
Ancelotti are contract până pe 30 iunie 2021 şi salariu 6,5 milioane de euro net anual, iar în cazul destituirii ar trebui să primească zece milioane despăgubiri. Dacă De Laurentiis îl va convinge să renunţe, plătind mai puţin, vicecampioana Italiei are deja soluţia de schimb.
După ce a refuzat oferta Fiorentinei, Gennaro Gattuso ar fi acceptat să vină la Napoli, pentru 1,5 milioane până la vară şi încă 3 milioane pentru campionatul următor. „Nu cu rol decorativ, să ducă echipa până la finalul sezonului, ci să construiască un proiect de viitor. Fostul tehnician al Milanului este un om de onoare şi a renunţat la banii rossonerilor”, a dezvăluit Sportmediaset.
52 de zileau trecut de la ultimul succes al lui Napoli în Serie A, 2-0 cu Verona. E cea mai neagră serie din ultimii nouă ani şi jumătate a echipei ajunse pe locul 7 după 15 etape, la 17 puncte de lider
CITEȘTE ȘI:
Axel Witsel și-a spart fața în casă! Ratează meciul decisiv pentru „optimile” Ligii