Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 04 septembrie 2023 20:25 / Actualizat luni, 04 septembrie 2023 20:25
Aurelio De Laurentiis, patronul lui Napoli, a refuzat toate propunerile venite pentru Victor Osimhen (24 de ani) din Arabia Saudită. Golgheterul nigerian a fost ofertat ultima oară de Al-Hilal, dar răspunsul rămâne negativ.
Cluburile din Arabia Saudită încearcă să mai facă transferuri în ultimele zile de mercato (dead-line-ul este pe 7 septembrie) și caută atacanți de top. După ce Liverpool a refuzat să-i dea drumul lui Mohamed Salah la Al-Ittihad, Al-Hilal insistă pentru achiziționarea lui Victor Osimhen, deși Napoli a anunțat clar că golgheterul nigerian nu este de vânzare, indiferent de suma oferită.
Aurelio De Laurentiis, patronul lui Napoli: „Reveniți la anul cu 500 de milioane pentru Victor Osimhen”
„Cu 200 de milioane de euro cumpărați numai piciorul stâng al lui Osimhen. Pentru anul viitor, cred că veți în măsură să plătiți 500 de milioane și probabil că vom lua în considerare propunerea voastră. Dar, repet, poate!”, a transmis duminică Aurelio De Laurentiis, proprietarul lui Napoli, într-un email către clubul din Golf și către agentul jucătorului, Roberto Calenda.
Victor Osimhen discută cu patronul lui Napoli reînnoirea contractului
Și salariul propus de Al-Hilal era destul de atrăgător, 40 de milioane de euro anual și contract până în 2028. De patru ori mai mult decât i-ar plăti campioana Italiei pe sezon dacă va semna prelungirea angajamentului care-i expiră în iunie 2025.
Al-Hilal a început licitația pentru Osimhen acum două luni, când a pus pe masa tratativelor 100 de milioane de euro și a tot crescut suma, la 120 și 140 de milioane, în speranța că De Laurentiis va ceda ispitei.
Patronul lui Napoli vrea clauză dublă în afara Europei pentru Victor Osimhen
Odată cu prelungirea înțelegerii, patronul lui Napoli dorește să-i introducă o clauză de reziliere între 140 și 150 de milioane de euro, care ar fi valabilă numai în Europa. Pentru alte zone ale globului, suma va fi dublă!
Pentru a-l cumpăra pe Osimhen, campioana Italiei a achitat 75 de milioane de euro lui Lille, în septembrie 2020. De-atunci Victor a influențat 76 de goluri (62 de reușite și 13 pase decisve) în 104 meciuri pentru echipa azzurra.