Articol de Aurelian Botezatu - Publicat marti, 31 martie 2020 17:33
Reprezentanții celor 36 de cluburi din Bundesliga 1 și 2 au decis azi să reia competițiile interne în week-endul 1-3 mai sau în următorul. Fără spectatori și cu echipă medicală operativă!
Bundesliga se întoarce în forță pe teren! În urma teleconferinței de azi cu reprezentanții cluburilor din primele două divizii, președintele Ligii (DFL), Christian Seifert, a anunțat că sezonul 2019-2020 va fi dus la bun sfârșit!
Porivit tabloidului Bild, DFL plănuiește ca Bundesliga să se reia în week-end-ul 1-3 mai sau cel mai târziu în următorul. „Targetul nostru este să încheiem stagiunea pe 30 iunie. Avem nouă etape de disputat, trebuie să demarăm devreme. Sunt și alte scenarii, dar în acest moment nu avem motive să deviem de la planul nostru”, a spus Seifert.
Sigur este că se va juca fără spectatori. Și nu doar în aceste runde rămase din 2019-2020, ci până la sfârșitul anului. De asemenea, „se va crea un grup de lucru medical pentru a dezvolta linii directoare cu privire la modul în care pot fi implementate antrenamentele și operațiunile de joc în perioadele crizei de coronavirus”.
370de milioane de euro ar pierde cluburile din Bundesliga 1 și 2 dacă nu se duce sezonul la bun sfârșit. Televiziunile ar înregistra un deficit de 12 milioane pe etapă
„Dacă banii de la televiziuni nu vin, unele cluburi ar da faliment începând din mai. Trebuie să împiedicăm un asemenea scenariu”
Christian Seifert, președinte DFL
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”