Articol de Aurelian Botezatu - Publicat marti, 20 august 2024 15:41 / Actualizat marti, 20 august 2024 16:22
Manuel Neuer a decis să ia o scurtă pauză de la reprezentativa Germaniei, dar vrea să fie în poartă la Mondialul din 2026.
Manuel Neuer are 38 de ani și după Euro 2024 s-a speculat intens în privința viitorului său la naționala Germaniei. Până marți. Tabloidul Bild a aflat că portarul lui Bayern a luat deja o decizie și susține că acesta n-are de gând să se retragă. Mai mult, obiectivul său este să apere la Mondialul din 2026!
Șoc pentru marele rival Marc-Andre ter Stegen
O veste care-l va dezamăgi cumplit pe marele său rival, Marc-Andre ter Stegen. Goalkeeperul Barcelonei va trebui să ia loc mai departe pe bancă, deși se apropie și el, treptat, „de pensionare”. Are 32 de ani.
Singura consolare pentru Ter Stegen, mică, e adevărat, este că Neuer va lua o pauză de națională în luna septembrie a acestui an. Bild scrie că el nu va fi la dispoziția selecționerului Julian Nagelsmann la următoarele două meciuri, cu Ungaria (7 septembrie) și Olanda (10 septembrie), fără a oferi însă și motivul pentru care va absenta.
Marc-Andre ter Stegen nu e singurul dezamăgit
Contractul lui Neuer cu Bayern expiră în 2025, dar foarte probabil îi va fi prelungit cu un sezon, cum s-a întâmplat în ultimii ani. Ceea ce va dezamăgi un alt portar, Alexander Nubel, care așteaptă de mult timp să devină numărul 1 la munchenezi.
El a semnat cu multipla campioană a Germaniei în 2020, dar după un an pe bancă, a fost împrumutat lui AS Monaco (2021 - 2023) și apoi lui VfB Stuttgart, unde apără și acum.
Ilkay Gundogan a ales să se retragă din națională
Altfel decât Neuer, Ilkay Gundogan a ales să se retragă din reprezentativa Germaniei, al cărei căpitan a fost la Euro 2024. „Dragă Germanie, după câteva săptămâni de reflecție, am ajuns la concluzia că a venit momentul să mă retrag din echipa națională.
Privesc cu multă mândrie înapoi la cele 82 de meciuri jucate pentru țara mea natală, un număr pe care nu mi l-aș putea imagina niciodată atunci când mi-am făcut debutul, în 2011.
Punctul culminant a fost, fără îndoială, imensa onoare de a fi căpitanul naționalei la Campionatul European din această vară! După atâția ani, am reușit, în sfârșit, să facem națiunea mândră din nou.
Însă, chiar înainte de turneu, am simțit o anumită oboseală în corpul meu, dar și în mintea mea. Voi rămâne un susținător al echipei naționale și sper să continuăm trendul ascendent. În acest ritm vom fi favoriți la câștigarea Cupei Mondiale din 2026.
Avem un antrenor fantastic, o echipă foarte puternică și un spirit de echipă minunat. Mulțumesc tuturor fanilor, antrenorilor și colegilor care m-au însoțit pe acest drum. A fost o onoare pentru mine! Mulțumesc, Germania! Al vostru, Ilkay”, a transmis Gundogan, pe rețelele de socializare.