Articol de GSP - Publicat miercuri, 09 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 09 noiembrie 2011 19:15
Neymar va continua să joace la FC Santos până în 2014, când are loc Cupa Mondială din Brazilia, a anunţat preşedintele clubului, Luis Alvaro Oliveira, informează Marca.
"Este o veste mare pentru Santos, pentru jucător şi pentru suporteri", a spus reprezentantul jucătorului, Wagner Ribeiro, la Globoesporte.com.
Potrivit Esporte, Oliveira i-a comunicat această decizie preşedintelui clubului Real Madrid, Florentino Perez, înainte de a susţine o conferinţă de presă. Decizia l-a "iritat" pe oficialul madrilen, care avea acordul reprezentantului jucătorului pentru a veni la Real Madrid.