INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FC BARCELONA

Noul Iniesta: el e centrul acțiunilor! » Are 19 ani și e noua speranță a Barcelonei

Ricard Puig
(foto: Reuters)
Ricard Puig (foto: Reuters)

Articol de - Publicat duminica, 12 august 2018 09:00

Ricard Puig, care împlinește mâine 19 ani, e noua speranță a Barcelonei. Puștiul subțirel și fragil care a încântat lumea la turneul american. "Cu el, fotbalul e poezie", l-a descris Gennaro Gattuso.

"Riqui e un spectacol. Acest băiat are figură de copil, dar e o minune cum atinge mingea. Simte fotbalul. Jucat de el, sportul nostru e ca o poezie"
Gennaro Gattuso
, antrenor Milan

Unii spun că La Masía nu mai e ce a fost odată. Academia Barcelonei, atât de cunoscută, fabrica de talente care i-a creat pe Messi, Iniesta și Xavi, dăruind lumii pasa ca stil de joc, nu a mai oferit echipei blaugrana prea multe nume în ultimii ani.

"Laudele sunt bune pentru suflet, dar le-am uitat deja. Trebuie să cresc, mai e mult de muncit. Mă concentrez doar la ce am eu de făcut. Mă concentrez la joc"
Riqui Puig, mijlocaș Barcelona

Dar și clubul parcă și-a mutat privirea în altă parte, dincolo de granițele Catalunyei și ale Spaniei. Și cheltuiește sume enorme în această goană după performanțe și trofee. Numai din 2016 a investit aproape 600 de milioane în transferuri. Nu toți au jucat atât de bine pe cât de mult au costat. Nu toți străinii s-au adaptat pe Camp Nou. Și sunt foarte mulți străini acum: 16, într-un lot de 25 de jucători.

Nu l-au vrut pentru că e prea plăpând

Mai e ceva. Reacția unora dintre liderii grupării față de copiii cu un fizic fragil. Iată câteva momente din viața unui puști catalan ce iubește Barça și visează să fie cândva la prima echipă.

  • În urmă cu șase ani, lui Guillermo Amor, care supervizează formarea juniorilor din La Masía, i-a fost prezentat un copil talentat, de la Jàbac Terrassa. Avea 13 ani, tehnica sa îi plăcea mult, la fel modul cum vedea jocul și mișcările lui pe teren. Însă era plăpând, foarte plăpând. Fostul internațional iberic avea dubii. Atunci, susțin jurnaliștii de la Sport, a insistat Franc Artiga, unul dintre antrenorii Academiei. Și transferul s-a realizat.
  • Băiatul a crescut, mai ales în joc, a fost mereu printre remarcați în ultima vreme, dar fizic nu s-a schimbat prea mult. E la fel de subțire, arată ca o trestie. Pare că ar putea cădea la cel mai mic contact. Surprinzător, la începutul lui 2018, managerul general Pep Segura l-a anunțat pe tatăl acestuia, fost fotbalist, că nu i se va mai prelungi contractul, a dezvăluit El País. Motivul: e prea mic de înălțime și prea slab. Fizic, nu a evoluat.

Massaro i-a cerut tricoul

Numele puștiului era Ricard Puig Martí. Riqui, mai scurt. Cumva, Ernesto Valverde a aflat și l-a anunțat chiar pe președintele Bartomeu că îl va lua în turneul american. Îl chemase deja să se antreneze cu Messi și Luis Suárez. Bartomeu a acționat instantaneu. I-a prelungit contractul înainte ca Tottenham să profite de acea situație incertă.

 

3 anieste durata noului contract al lui Riqui Puig cu Barcelona (plus opțiune pentru alte două sezoane)

Cu el în centrul tuturor acțiunilor, Barça U19 a câștigat Liga Campionilor de juniori (3-0 în finală cu Chelsea), iar în iulie Riqui a plecat cu seniorii în Statele Unite. A jucat și cu Tottenham, și cu AS Roma, și cu Milan, seducând lumea cu pasele sale, cu ideile lui inspirate pe gazon. A fost comparat cu Iniesta.

Atât de mult i-a plăcut lui Daniele Massaro, fostul atacant al rossonerilor, încât acesta i-a cerut tricoul său cu numărul 8. Iar Gennaro Gattuso, antrenorul Milanului, a spus că "fotbalul e poezie când joacă Riqui".

100 de milioane de €este clauza de reziliere a contractului lui Riqui Puig cu gruparea blaugrana

"Iniesta nu poate fi egalat"

Xavi a fost cel care a vorbit cel mai mult despre noul Iniesta. E încântat de el. "E inteligent, găsește rapid codul jocului și știe în fiecare clipă ce are de făcut", l-a descris legendarul catalan. "Băiatul respiră talent și e natural pe teren. Nu se ascunde niciodată, iese mereu și cere mingea. Are încredere, personalitate".
Riqui rămâne totuși cu picioarele pe pământ. "Eu, noul Iniesta? Iniesta nu poate fi egalat". Nu vrea să-l egaleze pe Iniesta, știe că Andrés e infinitul. Dar vrea să poarte tricoul blaugrana. Să fie noul număr 8 al Barçei. 

"Sper ca Valverde să-i dea șanse. Riqui e pregătit să joace la prima echipă. Când îl văd pe el, văd Barça. Are acel ADN special al jocului nostru"
Xavi, fost mare jucător al Barcelonei


"Riqui are stilul Barça. Și un mare entuziasm în joc. Nu știu ce îl așteaptă în viață, în carieră, dar sper să aibă un viitor mare la clubul nostru"
Ernesto Valverde, antrenor Barcelona

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează