Articol de George Titus Albulescu - Publicat marti, 01 noiembrie 2016 15:28
Daniel Passarella, fost internațional și căpitan al ”Pumelor”, crede că Messi nu este un lider de echipă, iar locul său de la reprezentativa Argentinei ar trebui luat de Ramiro Funes Mori, care evoluează din anul 2015 la Everton, în Premier League.
Selecționata sud-americană trece printr-un moment dificil în Preliminariile pentru Campionatul Mondial 2018 din Rusia, ocupând un îngrijorător loc 5 (care nu asigură calificarea directă, ci doar la baraj), cu 16 puncte.
În acest context, Passarella a afirmat, într-un interviu acordat publicației ”El Mercurio” din Chile, că: ”Eu i-aș lua banderola lui Messi. El ar scăpa de o sarcină în plus. Cred că naționala are nevoie de un mare lider, precum Ramiro Funes Mori. El ar trebui să fie căpitanul. Eu îl admir pe Messi, dar cred că personalitatea sa și felul său de a fi ne arată că este un tip retras și timid”.
Fostul jucător, antrenor și președinte al clubului River Plate a purtat banderola de căpitan al Argentinei în anul 1978, când reprezentativa ”Pumelor” a câștigat Campionatul Mondial și a făcut parte din lotul naționalei țării sale, care a triumfat la World Cup 1986, unde nu a jucat din cauza unei accidentări.
Lionel Messi a revenit recent în echipa Argentinei, după ce anunțase că se retrage. El are 114 selecții și 56 de goluri, dar nu a reușit încă să-și propulseze echipa spre obținerea titlului mondial.
sursa: sport.es
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”