INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ARABIA SAUDITĂ

Nu-l mai suportă pe Cristiano Ronaldo: „Să-l dea cineva afară! Nu câștigăm nimic cu el. Nu mai dă gol nici din penalty”

Cristiano Ronaldo nu mai găsește drumul către gol din fazele fixe / Foto; Imago
Cristiano Ronaldo nu mai găsește drumul către gol din fazele fixe / Foto; Imago

Articol de - Publicat joi, 31 octombrie 2024, 18:41 / Actualizat joi, 31 octombrie 2024 19:07

Cristiano Ronaldo (39 de ani), atacantul lui Al-Nassr, este dur contestat de suporterii din Riyadh, după ce portughezul a irosit ieri în prelungiri penalty-ul cu care echipa sa ar fi putut evita eliminarea din „optimile” Cupei Regelui saudit (0-1, acasă, cu Al-Taawoun).

Nici nu a trecut un sfert din sezonul actual și căpitanul reprezentativei lusitane a ratat deja un obiectiv. Echipa pregătită de Stefano Pioli nu a putut trece, pe teren propriu, de ocupanta locului al nouălea din Liga Pro.

Nu-l mai suportă pe Cristiano Ronaldo: „Să-l dea cineva afară! Nu câștigăm nimic cu el. Nu mai dă gol nici din penalty”
Cristiano Ronaldo, foto: Instagram

Iar starul „galben-negrilor”, plătit cu 200 de milioane de euro anual, a dat cu piciorul, la propriu, șansei de a-și continua traseul în această competiție.

Lovitura de la 11 metri, de care gazdele au beneficiat în minutul 90+6, nu a putut fi transformată de specialistul formației și Al-Nassr a ieșit din cursă.

Cristiano, 85 de goluri influențate în 76 de jocuri la Al-Nassr

Ar fi fost al 68-lea gol în cele 76 de partide bifate la gruparea din Golf și al 902-lea din cariera-i nepereche la club și la echipa națională. Eroarea lui de la punctul cu var a făcut ca fanii săi să-și piardă definitiv răbdarea!

Ianis, nota 1! Hagi jr. scapă de managerul Philippe Clement » Demiterea este iminentă!
SCOȚIA
Ianis, nota 1! Hagi jr. scapă de managerul Philippe Clement » Demiterea este iminentă!

Nu au mai îndurat umilința, mai ales că și în campionat Al-Nassr dezamăgește, fiind doar pe a treia poziție (18 puncte după 8 runde, la -6 de liderul Al-Hilal). Și și-au vărsat toată furia pe rețelele sociale, unde au postat nenumărate comentarii critice la adresa lui Ronaldo!

„Nu vom mai câștiga nimic și niciodată câtă vreme îl avem pe Cristiano în echipă. Dar nu se găsește nimeni la clubul nostru ca să-l dea pe ușă afară. Suntem doar niște loseri cu el! Uitați-vă numai cum s-a târât tot meciul în teren”, s-a răsculat un susținător saudit.

„Am pierdut doar din cauza lui Ronaldo. Nu poți șuta așa!”

„A risipit până și o lovitură de pedeapsă, tocmai specialistul echipei. Nu-l putem insulta sau să spunem o blasfemie, însă ne-a ajuns. Mulțumim, Cristiano Ronaldo!”, a completat un altul.

Nimeni nu a mai avut milă și îngăduință față de căpitanul Portugaliei și de cel care deține recordul mondial al meciurilor și golurilor la națională, dar și al reușitelor all-time în partide cu caracter oficial.

„Numai el este de vină pentru eșec. Aproape a ajuns la 40 de ani și nu mai oferă nicio garanție că marchează de la 11 metri”, a tras concluzia un alt fan al „galben-negrilor”.

Ronaldo: „Orice provocare este o oportunitate de a crește”

Nu-l mai suportă pe Cristiano Ronaldo: „Să-l dea cineva afară! Nu câștigăm nimic cu el. Nu mai dă gol nici din penalty”
Cristiano Ronaldo mai are opt luni contract cu saudiții de la An-Nassr / Foto: Imago

Cristiano pare să nu fie însă deloc deranjat de reacțiile suporterilor din Riyadh.

Dovadă ce a postat imediat după eliminare pe contul de Instagram, insistând pe ideea că mentalitatea i-a rămas neafectată și că greșeala de la punctul cu var deja a fost dată uitării: „Orice provocare este încă o oportunitate de creștere”, a scris Cristiano, în încercarea de a se împăca rapid cu suporterii săi nemulțumiți.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rotaru i-a cerut demisia, Gâlcă a răspuns pe loc: „Știu că își dorea altceva. Îmi asum tot!”
Cupa Romaniei
Rotaru i-a cerut demisia, Gâlcă a răspuns pe loc: „Știu că își dorea altceva. Îmi asum tot!”
Crainicul Știucă, ieșire publică după scandalul din Dinamo - FCSB: „Prea bună ca să nu fie spusă!”
Cupa Romaniei
Crainicul Știucă, ieșire publică după scandalul din Dinamo - FCSB: „Prea bună ca să nu fie spusă!”
Mărturiile zguduitoare ale unui campion mondial din România, care locuiește în Valencia: „Soția mea a fugit cu jumătate de roată în apă, cu 20 de minute înainte de furtună!” » Scene ireale în supermarket: „Au luat și biscuiții de câini”
Special

Ricardo Grigore a debutat la noul club și dezvăluie într-un interviu GSP: „Din păcate, e un fotbal mai ridicat decât ce avem noi în Liga 1! Aici, nu există așa ceva”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează