INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TRANSFER

Oficial! A semnat cu Juventus » "Bătrâna Doamnă" bifează a treia mutare importantă a verii

Articol de Alexandru Stănilă - Publicat joi, 21 iunie 2018 19:32

După ce Liverpool a anunţat că nu s-a înţeles cu Emre Can (24 de ani) pentru prelungirea contractului scadent în această vară, mijlocaşul german a semnat cu Juventus din postura de jucător liber de contract.

Într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al "Bătrânei Doamne", campioana Italiei anunţă că Emre Can a semnat un contract valabil până în vara anului 2022, care va intra în vigoare la 1 iulie, jucătorul urmând să poarte tricoul cu numărul 23 la Juventus, acelaşi pe care l-a avut şi la Liverpool.

Can, care nu a prins lotul Germaniei pentru Campionatul Mondial din cauza unei accidentări suferite în finalul sezonului, a efectuat astăzi vizita medicală la institutul J Medical din Torino, unde a fost întâmpinat de mai mulţi fani ai bianconerilor.

Polivalentul mijlocaş, cu 20 de selecţii şi un gol în "naţionala" Germaniei, fusese adus la Liverpool în 2014, de la Bayer Leverkusen, pentru 12 milioane de euro. În cele patru sezoane petrecute pe "Anfield Road", Emre Can a strâns 167 de partide, reuşind să înscrie de 14 ori.

Astfel, Juventus bifează al treilea transfer important al verii, după ce torinezii l-au achiziţionat definitiv pe brazilianul Douglas Costa (27 de ani), pentru 40 de milioane de euro, şi l-au adus pe portarul Mattia Perin (25 de ani), de la Genoa, în schimbul a 12 milioane de euro.

Citește și:
Accident cumplit la schi: fotbalistul de 34 de ani a căzut din telescaun și și-a pierdut viața. Soția lui a fost rănită
Campionate

Septupla campioană de Grand Slam s-a căsătorit în secret! Nunta a ținut 5 zile
Altele

Ce-a fost asta?! A lăsat Superliga pentru Cupa Africii și s-a făcut de râs: „Calamitate”
Campionate
Ce-a fost asta?! A lăsat Superliga pentru Cupa Africii și s-a făcut de râs: „Calamitate”
Reapare moda „sateliților” » Știința dă jucători la Dinamo
Superliga
Reapare moda „sateliților” » Știința dă jucători la Dinamo
EXIT din România. O celebră companie suedeză a vândut afacerea din țara noatră
Profit.ro
EXIT din România. O celebră companie suedeză a vândut afacerea din țara noatră
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează