Articol de GSP - Publicat sambata, 07 ianuarie 2023 19:53 / Actualizat sambata, 07 ianuarie 2023 20:37
Juventus i-a adus un omagiu lui Gianluca Vialli, decedat pe 6 ianuarie la 58 de ani, după o luptă cu o tumoare la pancreas. Fostul atacant a evoluat pentru „bianconeri” între 1992 și 1996.
Înainte de meciul cu Udinese din Serie A, Gianluca Pessotto, managerul academiei lui Juventus și fostul coechipier al lui Vialli, a citit o scrisoare care a emoționat tot stadionul „bianconerilor”. Și fanii i-au adus un omagiu lui Vialli, venind la stadion cu tricouri cu numele fostului atacant al torinezilor.
Omagiul adus de Juventus lui Gianluca Vialli
„Ciao, Luca. Suntem siguri că ești aici, în această seară, undeva printre noi. Atât de mulți dintre noi am venit să te anunțăm că nu te vom uita niciodată, că nu vom înceta niciodată să te iubim. Ai fost o călăuză, atât pe teren, cât și în afara lui.
Coleg de vestiar, căpitan, prieten. Nimeni nu-ți va uita ironia subtilă, clasa, carisma și tenacitatea. Nimeni nu va uita emoțiile pe care ni le-ai oferit cu jocurile și golurile tale.
Ne vor lipsi atât de mult zâmbetele tale. Suntem la stadion gata să te îmbrățișăm, așa cum am fost întotdeauna gata să îți sărbătorim fiecare reușită. La revedere, căpitane, călătorie plăcută. Te iubim”, a fost scrisoarea citită de Gianluca Pessotto pe teren, potrivit Corriere dello Sport.
The world of calcio saying goodbye to Gianluca Vialli and Ernesto Castano. 🕊 pic.twitter.com/BlD73leRxX
— CBS Sports Golazo ⚽️ (@CBSSportsGolazo) January 7, 2023
Vialli și Pessotto au fost coechipieri la Juventus în sezonul 1995-1996. Au cucerit împreună trofeul Champions League, în 1996.