Andrei Niculescu despre despărțirea lui Juventus de antrenorul care i-a adus 5 titluri consecutive: Allegri, ma non troppo

Cu atât mai mult cu cât acest campionat e al 5-lea consecutiv. Max Allegri va pleca de la Juventus, iar din ceea ce se simte dinspre Torino, „Bătrâna Doamnă” n-a mai dorit să continue relația.

Această serie de 8 „scudetti” câștigate și, în general, dominate de o manieră autoritară au făcut ca bătălia pentru titlu, sacră în Italia acum vreo 20 de ani, să devină un pic derizorie. Devine clar pentru toată lumea că obiectivul lui Allegri a fost Champions League.

Că el va rămâne în istoria lui Juventus drept unul dintre antrenorii cu cel mare procentaj de succese pe plan intern, e limpede. Venirea sa a fost privită cu răceală de fanii care nu-i uitau trecutul, plecarea lui e privită poate nu cu răceală, dar nici cu o tristețe colosală. După episodul Ajax a părut destul de clar că relația dintre Max și „Bătrâna Doamnă” nu mai e aceeași și că echipa avea nevoie de ceva nou. De alte idei, de altă filozofie despre fotbal, de altă stare de spirit. În fotbalul de azi un ciclu de 5 ani e foarte mare, atunci când vorbim de un club de talia lui Juventus, căci uzura e considerabilă, iar stresul e uriaș.

Dacă admitem că nu Allegri a fost cel care a generat această despărțire, chit că acum e posibil să se simtă ușurat, ar trebui să ne gândim că o soluție de înlocuire există. Măcar o idee în acest sens. Juventus nu e genul de club care să acționeze la impuls, situația nu se compară cu cea din vara lui 2014, când a plecat Conte. Care a plecat pentru că a vrut el, dintr-un soi de răsfăț care l-a plesnit peste față ulterior. Observând însă numele care sunt vehiculate, ceva semne de întrebare, chiar de exclamare la o adică, există. Juventus de azi nu are un vestiar comod, sunt jucători cu trofee multe acolo, cu caractere uriașe, iar prezența lui Cristiano Ronaldo înmulțește cu 10 această idee. Antrenorul care va veni trebuie să aibă suficientă personalitate, dar și un CV suficient de bine garnisit, care să-i ofere o autoritate în fața lotului. Allegri și-o câștigase prin trofee, prin modul de a trata lucrurile și tot a avut de suferit urmare a unei strategii incoerente în „dubla” cu Ajax. Se spune că el și-ar fi dorit acum o mică revoluție, prin renunțarea la anumiți jucători și aducerea altora, dar conducerea s-a opus. Dacă e așa, povestea seamănă mult cu ceea ce-a fost la Real Madrid în vara trecută, cu consecințele pe care le știți. Nume precum Gasperini (la mare modă în Italia acum), Simone Inzaghi, Mihajlovici par ușor riscante pentru realitatea torineză, la fel revenirea lui Conte, astfel că soluțiile nu-s multe. Ne vom lămuri cât de curând.

TRIPLA LUI GUARDIOLA ȘI FRUSTRĂRILE LUI

Manchester City a luat și Cupa Angliei, iar cu asta Guardiola a reușit o performanță unică în fotbalul englez. Are și el însă frustrările lui, pe bună dreptate aș zice, căci dacă sezonul lui Jürgen Klopp la Liverpool e catalogat drept excepțional, cum ar trebui să fie cel al lui Pep la City? Faptul, povestit chiar de el, că tabloidele britanice, a doua zi după titlul cucerit în ultima etapă, acordau mai mult spațiu planurilor de viitor ale lui Manchester United și situației de la Liverpool decât performanței „cetățenilor”, ne arată că declarația lui cum că n-a fost adus ca să ia Champions League, ci ca să impună pe Manchester City drept o forță în Premier League capătă contur. Neavând tradiția și performanțele altor cluburi din Regat. City trebui să muncească mult pentru a arde etapele, iar trofeul Champions League, care va veni așa cum a venit și la Chelsea, poate să mai aștepte.

Citește și:

Lacrimi şi regrete la despărţirea lui Max Allegri de Juventus: „De azi BBC intră în legendă”